INTERSECTII. Traduttore, traditore?

Am trimis recent spre publicare revistei clujene Apostrof citeva poeme scrise de o poeta japoneza, pe care le-am tradus in decursul anilor (impreuna cu autoarea), lucrind pe versiuni crude, transcrise in engleza de doamna Mariko Sumikura insasi. Versurile sint insotite de o scurta prezentare, in care m-am oprit asupra semnificatiei citorva teme care mi s-au parut deosebit de… „japoneze“. Evident, am tradus acest scurt chapeau in engleza si l-am trimis la Kyoto, impreuna cu poeziile (in limba romana). Dupa multumirile de rigoare, poeta mi-a raspuns stinjenita – si asta intr-un mod cit se poate de „japonez“, deci foarte politicos si apologetic – ca intr-una din traducerile mele m-am inselat in ceea ce priveste sensul mesajului incifrat in poem: este vorba de o poezie scurta, scrisa insa intr-un stil neconventional (din punctul de vedere al formelor practicate in poezia japoneza clasica: nu haiku, tanka sau alta forma fixa), care se refera la reactia locuitorilor Hiroshimei fata de tragedia pe care au trait-o in acea zi de neuitat a lui august 1945. Iata textul ei in intregime: „In 1945/ Un ziarist japonez/ Dupa ce vazuse iadul pe pamint, a scris/ «In Hiroshima doar vulturii mai au drept de viata»/ In 2005/ Un […]