Intimismul inefabil-atroce

După 4, 3, 2 de Cristian Mungiu, Pescuit sportiv de Adrian Sitaru este cea mai elocventă contribuţie la o definiţie mai precisă a Noului Cinema Românesc, evitîndu-se aproximaţiile şi conexiunile propuse pînă în prezent, din seria unor -isme sumare: „neorealism“, „minimalism“, fără a mai vorbi de porecla „mizerabilism“.   Filmul începe şi se va încheia ca un road-movie, stabilind aparent, după şapte-opt ani, un liant cu punctul de plecare al mişcării, marcat de Marfa şi banii al lui Cristi Puiu. Străzile pe care avansează din greu, spre ieşirea din Bucureşti, automobilul amanţilor plecaţi în picnic, sînt cam din aceleaşi cartiere cenuşii prin care intra ezitant în Capitală, spre strada Agricultori, dubiţa în care Ovidiu al lui Cristi Puiu, din Marfa şi banii, purta fără să ştie geanta aducătoare de moarte, a traficanţilor de droguri. Deşi maşina amanţilor nu va fi atacată cu bîte, iar la întoarcere nu va trece pe lîngă locul vreunei crime comise de mafioţi pe marginea şoselei, parcursul rutier dus-întors funcţionează şi de astă dată ca o formulă eminamente filmică, în surprinderea unei faune umane şi a unor ambianţe urban-rurale aproape exotice în specificitatea lor, nu fără frisonul unui accident mortal.   Primul „maximalist“ dintre „minimalişti“   […]