Intoarcerea dramaturgului: resuscitarea tragicului si deteatralizarea teatrului

Strada. Ziua in amiaza mare. Un oras de provincie cu pretentii de capitala culturala de judet sau chiar regiune. Oameni care, au sau n-au treaba, isi vad de treaba, merg la treaba sau vin de la treaba. Un actor (cam suparat) umbla cu o camera digitala, punind aceeasi si aceeasi intrebare. Sa zicem ca e dupa alegeri, anul 2004, luna decembrie, ziua 1. Se maninca fasole si varza cu cirnati, din banii publici. Se lucreaza, totusi, in anumite institutii private: citeva banci, firme de soft, supermarketuri. – Ce este teatrul? OMUL CARE MANINCA VARZA: Teatrul e… acolo, uite-l! Peste drum. * OMUL CARE MANINCA FASOLE: Teatrul e… un om. * FEMEIA DE SERVICIU DE LA BANCA (gesticulind cu T-ul): E atunci cind unul si-o trage cu una si toata lumea vede fiin’ca-i acolo. Fara rusine, mai rau ca la televizor! Io una, nici nu-l mai las pe fiu-meu, i-am interzis, numa’ tevere unu si doi, ca daca-i arde de-astea sa faca bine sa se-nsoare, ca i-a venit vremea. Cu salariile astea mici, cit sa-l mai… Ce? La teatru?… nooo, nu mai mergem de cind era el mic si ne duceam la papusi. Scufita Rosie – Capra cu trei iezi… ca […]