Intoarcerea poetului la cititorii sai

A prezenta un poet in citeva rinduri este, daca nu o misiune imposibila, cu siguranta una ingrata. Mai cu seama cind este vorba de un poet cu o traiectorie atit de ciudata ca aceea a lui Sesto Pals. Lansat, impreuna cu Gherasim Luca, Paul Paun, D. Trost si Aurel Baranga, la inceputul anilor ’30, poetul dispare vreme de aproape cincizeci de ani, pentru a reveni incet, incet, la inceput in paginile revistelor literare ale diasporei – precum Argo a lui Alexandru Lungu la Bonn sau Mele a lui Stefan Baciu la Honolulu – si apoi, in 1998, cu volumul Omul Ciudat, publicat la Bucuresti de Editura Vinea. Ingrata este misiunea prezentatorului sau a criticului si fiindca, din teama de a nu lasa prea multe nedumeriri in fata unei asemenea istorii, cele scrise de el vor oscila in mod necesar intre „insuficient“ si „prea mult“. Cum s-ar putea explica in citeva fraze aceasta pasiune (obsesie?) a poeziei care l-a impins sa scrie sute de poeme in anii in care nu publica practic deloc? (Explicatia triviala, „neputind sa scrie «literatura angajata» a fost condamnat la tacere“, nu e valabila fiindca, prieten bun cu Geo Bogza si Aurel Baranga, ar fi putut, mai […]