Intr-o piata pustie

Exact asa. Ca intr-o felliniana piata pustie, intr-o dimineata picloasa, cu o surda oboseala care te nimiceste, in timp ce ceata iti ineaca orice geamat. Sentimentul nedreptatii se amesteca cu cel al neputintei, iar revolta mocnita si grea iti atirna pe umeri, abia imblinzite de trestia ravasita de vinturi a credintei in ordinea scrisa dincolo. Adevarul e ca ai vrea sa faci ceva, sa te scuturi, sa te impotrivesti, sa te agati macar de bataia de aripa a vreunui porumbel ratacit, trezit inainte de vreme. Dar nu, e aceeasi liniste tembela, fara drept de apel. Nu credeam ca voi ajunge vreodata sa scriu asta, sa vreau sa scriu asta, ca singura exorcizare posibila, parca nici pentru Irina Coroiu, parca nici pentru cititorul fara chip de la capatul acestui mesaj, ci doar pentru ca, altminteri, piata asta pustie m-ar sufoca, pur si simplu. Irina Coroiu e (nu pot sa zic a fost, nu sint in stare!) unul dintre rarii critici de spectacol care nu a facut nici o deosebire intre teatru si film. Pasiunea ei n-a cunoscut vreodata cheful limitarilor stricte, nici pulsiunea de a lua distanta rece, condescendenta. Nu a vrut sa opteze, fiindca nici nu avea de ce. Competenta […]