Intra si arhitectii in Purgatoriu?

In 1990, cind incepuse exorcizarea maretelor ctitorii ale epocii Ceausescu si se scriau primele pagini ale unei istorii necenzurate ale arhitecturii contemporane din Romania, Anca Petrescu, de profesie arhitect (?), se etala pe toate benzile de frecventa cu marturisirile de senzatie ale arhitectului preferat al cuplului dictatorial. Discursul se organiza in jurul ideii ca proiectul Casei Poporului fusese o adevarata provocare pentru tinerii arhitecti, o sansa de a demonstra talentul, puterea de munca si capacitatea profesionala dobindita in scoala, iar ea, Anca Petrescu, nu facuse decit sa coaguleze energiile unui colectiv dornic sa realizeze cea mai mareata lucrare de arhitectura a RSR si, la acea ora, discutind pe indicatori, una dintre cele mai mari din lume (piramidele egiptene, zidul chinezesc, Versailles-ul, Pentagonul, WTC din Manhattan si Golden Bridge din San Francisco erau antecesoare pe lista, se pregateau turnurile gemene din Malaiezia…). In nici una din declaratiile sale, Anca Petrescu nu si-a manifestat citusi de putin remuscarea de a-si fi ridicat „opera“ pe locul unor intregi cvartale de imobile traditionale ale Bucurestiului modern, al unor lacasuri de cult si al altor monumente istorice sau de arhitectura, rase de pe fata pamintului prin vointa „ingerului demolator“ Ceausescu. Pe la mijlocul deceniului 9, […]