Între Abramburica şi Ecaterina Andronescu

Îmi aduc aminte cu nostalgie de anul 2003, atunci cînd am avut şansa să lucrez într-o organizaţie a cărei treabă era să propună politici publice pentru educaţie. Ministrul Educaţiei era pe atunci Ecaterina Andronescu, actualul ministru al Educaţiei. Participam cu entuziasm la fel de fel de conferinţe şi de seminarii privind calitatea educaţiei, reforma curriculumului naţional, descentralizarea şcolară şi cîte şi mai cîte dintre cele care nu s-au întîmplat nici pînă astăzi. Împărtăşeam şi eu sentimentul general de dezaprobare generat de recesiunea reformei în domeniul educaţiei, reformă ce fusese demarată spre sfîrşitul mandatului ministrului Educaţiei de pe vremea Convenţiei Democratice, Andrei Marga. De atunci şi pînă acum, am avut nu mai puţin de şase alţi miniştri, toţi putînd fi catalogaţi cu uşurinţă mai slabi în pregătire şi performanţe decît Ecaterina Andronescu, cu excepţia contribuţiei meteorice a lui Mircea Miclea. Între timp, am asistat la felurite propuneri închegate de reformă sau la măsuri luate pe genunchi de miniştri şi de echipele lor, al căror singur rezultat palpabil a fost continuarea degradării mediului şcolar. Un lucru poate fi spus cu siguranţă despre sistemul nostru de educaţie: inerţia sa este mai puternică decît orice măsură reformistă care a fost încercată de-a lungul timpului. […]