Intre autoblamare si respectul de sine

Respectul de sine la romani este o conditie ce abia trebuie dobindita. Monica Heintz are dreptate atunci cind constata – in prelungirea lui Rawls (Teoria justitiei) – ca societatea romaneasca nu a ajuns inca la asigurarea dreptului individual la respect de sine. Cauzele sint multiple si nu pot fi rezumate doar la aglutinarea personalitatii individului sub comunism. Tine de „firea romanilor“ o anume detasare fata de sistemele institutionale de siguranta, percepute deseori, in evolutia etniei, drept aparente instante de apel. De prea multe ori romanii au resimtit statul doar ca pe o structura parazitara superpusa, de prea multe ori individul a fost obligat sa-si intemeieze stima de sine pe capacitatea de a scurtcircuita functionarea aparatului administrativ, de a-i „interpreta“ reglementarile, de a-l transforma – prin actiune proprie – din scop in mijloc. in mod paradoxal, comunismul – care a exacerbat rolul statului – a accentuat aceasta „cadere in derizoriu“ a respectului de sine, cu potentarea stimei, potentare bazata pe autostimularea unor „abilitati“ valabile in primul rind in societatile necontractuale sau precontractuale in care functioneaza dominant gindirea tribala, spiritul de clan. Comunismul a supralicitat ideologic omnipotenta statului (a partidului-stat), fara ca acesta sa aiba un fundament concret, real. Romanii nu luau […]