Între stînga ornament şi literatura ornament

Reacţiile pe marginea dialogului polemic pe care l-am purtat cu Nicolae Manolescu despre CriticAtac şi alţi demoni au fost nu numai neaşteptat de numeroase, ci şi foarte consistente. Să fie oare un semn că intervenţia mea s-a produs într-un moment sensibil, de redefinire a noii stîngi intelectuale autohtone? Pentru a preveni dintru început eventuale suspiciuni, ţin să adaug că n-am intenţionat să mă erijez în purtător de cuvînt al CA, şi cu atît mai puţin în postura de anexionist ideologic. Ar fi fost şi imposibil (cu ce drept?), şi caraghios. Nu am făcut decît să evaluez, de pe poziţiile unui comentator al actualităţii culturale un fenomen ideologic al ultimilor ani, pe care-l consider cu adevărat important. Sau, cum spuneam, cel mai important. Nu am nimic de replicat intervenţiei Iuliei Popovici („Panică pe Titanic sau stînga şi noile panseluţe“) şi celei a lui Alexandru Matei („Noi, marginalii. Note despre un diferend“) din Observator cultural sau punctului de vedere exprimat mai recent de Petru Cimpoeşu în adevărul.ro („Cu Stînga-n Dreapta“). Am de făcut, în schimb, unele precizări în legătură cu obiecţiile – importante – ridicate de Alex. Cistelecan, Florin Poenaru, C. Rogozanu (pe CriticAtac) şi, last but not least, de Nicolae Manolescu […]