Între ziduri şi garduri de sîrmă ghimpată (VIDEO)

Este riscant să judeci un regizor după un singur film, însă Eu cînd vreau să fluier, fluier m-a convins că pe Florin Şerban îl aşteaptă o carieră cinematografică de excepţie.   S-a scris deja foarte mult despre acest lungmetraj de debut, însă cam puţin, la un nivel analitic, despre propunerea sa cinematografică şi prea mult, la un nivel anecdotic, despre detaliile pitoreşti ale producţiei. În opinia mea, Fluier este un film despre închisorile pentru tineri din România cam în aceeaşi măsură în care Moartea domnului Lăzărescu era un film despre sistemul sanitar autohton. Desigur, regizorul Florin Şerban (care semnează şi scenariul, alături de Cătălin Mitulescu) s-a documentat foarte bine, în penitenciare, înainte de a face filmul (Fluier o dovedeşte cu prisosinţă), la fel cum o făcuse înainte şi Cristi Puiu, în spitale. Totuşi, cred că pe amîndoi i-a interesat, mai mult decît critica socială, să-i înţeleagă şi să-i prezinte onest pe oamenii care trăiesc – captivi de voie sau de nevoie – în asemenea spaţii închise, guvernate de legi proprii. Cele trei conflicte Există mai multe nivele narative în Fluier, însă accentul cade pe relaţiile de familie. Iar acest lucru devine evident după cîteva minute de film, atunci cînd adolescentul […]