Introducere în erotologie

  • Recomandă articolul
Pus să hotărască dacă este mai bine să fii femeie sau bărbat, bătrînul Tiresias, abia trecut prin experienţa genului dublu (1.), are de ales între două naturi. Istoria culturală europeană abundă de trimiteri la figura profetului atins de cecitate, dar aproape că trece sub tăcere faptul că orbirea lui survine ca pedeapsă dată de Junona „de necaz“ că bătrînul îi ţinuse partea lui Jupiter într-un pariu despre intensitatea orgasmului feminin.   Ovidiu povesteşte, în „Cartea a III-a“ din Metamorfoze că, într-un moment de veselie bahică, Jupiter face prinsoare cu Junona că „plăcerea voastră [a femeilor – n.m.] e mai mare decît a bărbaţilor“, chemîndu-l pe Tiresias drept judecător, ca unul care „cunoştea amîndouă felurile de plăcere. Căci izbise cu o lovitură de băţ doi şerpi mari, care erau împreunaţi într-o pădure verde şi, minune: Tiresias din bărbat devenise femeie şi trăise astfel vreme de şapte toamne“ (2.)   Ideea călătoriei în celălalt gen marchează unul dintre momentele cele mai importante în nenumărate rituri de trecere: înainte de recunoaşterea tînărului ca bărbat matur sau a tinerei ca femeie matură, ocolul simbolic prin cealaltă identitate de gen are rolul călătoriei de cunoaştere încheiate cu o moarte şi o renaştere simbolice. În contextul […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12882 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }