Invatamint. Buletinul Colegiului Universitar de Administratie…

  • Recomandă articolul
Aflat la primul sau numar, Buletinul Colegiului Universitar de Administratie si Secretariat – Arhivistica-Biblioteconomie-Birotica din cadrul Facultatii de Litere, Universitatea Bucuresti, este o publicatie periodica de specialitate care continua seria celor sapte volume din Caietele Seminarului Special de Stiinte auxiliare ale Istoriei, aparute intre 1989-1997. Coordonator: conf. univ. dr. Adina Berciu-Draghicescu. O publicatie tip carte, de peste 200 de pagini, cuprinzind studii si articole de natura biblioteconomica si arhivistica, bazate pe documente de arhiva, din cabinetele si colectiile speciale ale Bibliotecilor Academiei sau ale Bibliotecii Centrale Universitare. Primul volum din acest Buletin ii este dedicat profesorului, arheologului si istoricului Dumitru Berciu (1907-1998). Obiectivele revistei vizeaza incurajarea cercetarilor din domeniul biblioteconomiei si arhivisticii, evidentiind fondurile si colectiile existente la Arhivele Nationale, la Biblioteca Academiei, la Biblioteca Facultatii de Istorie din cadrul Universitatii din Bucuresti. Remarcabile prin seriozitate si aplicatie, studiile si contributiile cuprinse in acest volum sint foarte diverse ca orizont de preocupari: bibliografiile regionale, bibliotecile si relatia lor cu publicul, contributiile lui V.A. Urechia in domeniul bibliologiei si muzeologiei, documente de arhiva din istoria Teatrului de Opereta, documente inedite despre Iulia Hasdeu, rolul microfilmelor in informarea stiintifica, fondurile Cabinetelor si Colectiilor speciale ale Bibliotecii Academiei Romane, Facultatii de Istorie s.a. […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }