Ion Vinea în paginile Henriettei Yvonne Stahl

În convorbirile purtate în ultimii ani ai vieţii cu Mihaela Cristea, Henriette Yvonne Stahl mărturiseşte că „ani în şir am refuzat să vorbesc despre Ion“. Explicaţia pe care scriitoarea o avansează constă în „contradicţiile“ (mergînd pînă la „violenţa contrastelor“) care „fac să nu poată fi definit“ fostul partener de viaţă, lîngă care a trăit din 1930 pînă la sfîrşitul anului 1944  (1 ). Cei doi s-au cunoscut în 1930 (pe cînd el avea 35, iar ea 30 de ani), într-o scenă clişeu, „la Teatrul Naţional, unde eu eram actriţă, în anticamera directorului Alexandru Mavrodin. Eram în picioare, stînd de vorbă cu cineva. La un moment dat, mi-au căzut pe jos mănuşile. Mi le-a ridicat Ion Vinea, pe care nu-l cunoşteam. Cînd mi le-a întins, ni s-au întîlnit privirile. M-au frapat albastrul extraordinar al ochilor şi celebrul lui surîs. A doua zi mi-a trimis cu un emisar, un colaborator de-al lui, Paradisul suspinelor, de curînd apărut la Cartea Românească, avînd dedicaţia ce suna foarte în stilul Ion Vinea, adică: «Henriette[i] Stahl,Paradisul suspinelor, cu toată flora şi fauna lui». […] Peste o lună de zile, Ion Vinea, care aflase că sînt la Braşov, a venit acolo şi, ca din întîmplare, mi-a ieşit […]