Iov scrie un jurnal

Recunosc de la bun început: romanul Rădăcina de bucsau m-a luat prin surprindere. De la O. Nimigean aşteptam un roman ludic, preţios, livresc, poate metatextual, care să asimileze şi totodată să etaleze, borgesian, dar şi histrionic, secole de literatură, musai ironic, dar, în orice caz, care să nu mizeze pe intrigă, în care epicul să fie o convenţie respectată doar pentru a fi încălcată cît mai ostentativ. Dacă în primele zeci de pagini încă mai aşteptam ruptura, semnalul că începe nebunia, joaca, mi-am dat seama la timp că nu mai e cazul să fiu suspicios: chiar am de a face cu un roman scris sub forma unui jurnal, care reuşeşte să surprindă cu o acurateţe, cu o priză la real pe care nu le-am mai întîlnit în proza ultimelor decenii, drama unui personaj straniu, un intelectual ratat (social, măcar), pus în situaţia grea de a-şi îngriji mama muribundă şi de a face pace cu ideea iminentului divorţ. Poţi scrie un roman de aproape 500 de pagini îndesate doar din atît? („Doar din atît“? Cred că sună puţin cinic…) Lui O. Nimigean i-a ieşit. E limpede că evenimentele propriu-zise nu abundă în roman, dar ele sînt decupate cu o exactitate a […]