Ipocrizie şi obedienţă

1 Mai muncitoresc – nu e nici o ruşine să aparţii clasei muncitoare şi să pui mîna pe seceră şi ciocan, cum se face un „mişto“ ieftin astăzi, de o zi de sărbătoare a oamenilor muncii (sună nasol, nu prea glossy, nu?) obţinută nu de comuniştii sovietici, ci de sindicatele britanice, cu destui ani înainte ca vajnicii activişti de partid, de ieri şi de azi, să arunce în derizoriu un drept cîştigat cu sacrificii – românesc a trecut cu bine. Am avut distracţie din belşug, grătarele, bericile şi maşinile au ieşit din matca lor, de la Vama Veche pînă pe Valea Prahovei, şi orice mic petic de natură a fost pregătit să susţină focul sacru al grătarelor. Care au adus clipe de voluptate şi fericire zecilor, sutelor de mii de români dedaţi bucuriei de a fi împreună. Trăiască 1 Mai şi toate sărbătorile, o dată trăim, pentru numele lui Dumnezeu! Altfel, toate trec aşa cum vin, nimic nu se pierde, nimic nu se schimbă. Premierul român, care a prins gustul Orientului după vizita intempestivă la Summit for Peace din Turcia, a fost la concurenţă cu preşedintele Franţei în hagealîcul din ţările din Golful Persic şi Arabia Saudită. Măcar François Hollande […]