IRIR reacţionează la acuzele preşedintelui Băsescu faţă de Regele Mihai
„Afirmaţii incorecte, tendenţioase şi neavenite“
- 24-06-2011
- Nr. 580
-
Observator Cultural
- Actualitate
- 14 Comentarii
DECLARATIE a Institutului Român de Istorie Recentă (IRIR) cu privire la afirmaţiile incorecte, tendenţioase şi neavenite făcute de preşedintele Traian Băsescu în cadrul unei emisiuni televizate la postul B1Tv în seara zilei de 22 iunie 2011: Opinii avizate ale istoricilor şi specialiştilor în istoria recentă, bazate pe documente de arhivă, probe categorice conjugate cu alte mărturii, conduc astăzi la concluzia că Regele Mihai s-a opus mareşalului Ion Antonescu (Conducătorul statului în perioada 1940-1944), precum şi comunizării României. În perioada celui de-al doilea Război Mondial, Regele a făcut încercări repetate de a scoate România din Axa cu Germania nazistă, şi a fost artizanul actului de la 23 august 1944. Totodată, Regele a fost profund empatic la tragedia sutelor de mii de evrei români din vremea Holocaustului. După război, Regele Mihai s-a opus cu îndîrjire abuzurilor grave la adresa stabilităţii politice a României, fiind recunoscut astăzi drept ultimul obstacol în calea sovietizării ţării. Abdicarea de la 30 decembrie 1947 a fost un act samavolnic impus prin forţă în calea existenţei şi a constituţionalităţii fireşti a statului român. Suveranul a denunţat imediat actul ilegitim semnat sub şantaj, sub presiunea armelor şi a ameninţării cu asasinarea unui număr de peste 1000 de tineri arestaţi […]
Poporul n-a fost la inaltimea sperantelor pe care intelectualii luminati si societatea civila a anilor ’90 si le puneau in el! Nimic mai firesc decat ca cei mai exigenti dintre reprezentantii acestei societati sa viseze la un alt popor, capabil sa-i inteleaga si sa-i aprecieze…
Nici vorba de dispret pentru acest popor ! E o crunta realitate,vazuta de mine, zi de zi,ceas de ceas si in proportie de masa.Regret nespus ca va dezamagesc.Cat despre referirea la Brucan ? Cand aparea publicatia Academia civica,prin anii 90,chiar subsemnatul l-a incondeiat pe respectivul in editorialul ziarului,de i-au mers fulgii.Nu mai astept vreun raspuns.Nu agreez polemicile.
Este exact cartea pe care au jucat toti vechii strategi comunisti (in frunte cu Brucan si ai lui „stupid people”).
Regasirea vechii identităţi ar pretinde o abordare mai echilibrată, puţină modestie si (horribile dictu) un dram de spirit de sacrificiu…
Tocmai de asta pare revenirea la monarhie atat de indepărtată la momentul actual.
Cu cat mentalitatea comunista (oida) va dura mai mult,gratie diversiunilor de tot felul si confuziei strategic intretinute,cu atat mai tarziu,poate mult prea tarziu se va trezi acest popor mancurtizat si indobitocit, in mare masura.Oricat de straniu ar parea pentru zombii aflati printre noi,revenirea la monarhie ar rezolva problemele noastre fundamentale si am scapa de toate racilele si practicile de tip comunist.Tara ar fi privita cu totul altfel pe plan international,posibilitatea propasirii,chiar in conditile de fata,ar fi evidenta.
Bravo! Frumos din partea IRIR ca a luat o asemenea atitudine. Istoricul Deletant e seful acolo! Se vede!
Adevarul si numai adevarul despre MS Regele Mihai va salva Romania!
… dacă ne „considerăm norocosi că Majestatea Sa mai este incă printre noi”, dar ni se pare in continuare „imposibil” să ne atingem de mostenirea banditească a impostorilor care l-au izgonit de pe tron?
(La ce ne foloseste atunci acest „noroc”?)
Am 23 de ani și pentru mine Regele Mihai este un simbol al libertății și al unei Românii mai bune, cu toate că nu cred că o monarhie ar mai fi posibilă azi. Cred că ne puten considera norocoși că Majestatea Sa mai este încă printre noi. Personal, am fost șocată de \”declaraţia\” preşedintelui şi sper doar ca Regele Mihai să ştie că asta nu-i opinia poporului român referitor la Majestatea Sa şi la Casa Regală a României.
Avem parte de cel mai needucat conducator al Romaniei poate din ultimul secol.
Daca acesta a fost ales de popor inseamna ca poporul a fost inselat, a fost dus in eroare.
Cred ca monarhia ar asigura stabilitate interna si o reafirmare pe plan extern.
Prin declaratiile lui perfect cinice (dar nu MULT mai cinice decat nivelul lui obisnuit) a pus de fapt in lumina lasitatea unei intreg establishment politic (exceptandu-i pe taranistii care fac opinie separata) in problema cruciala a monarhiei, solidaritatea de facto cu lovitura de fortza a echipei Dej-Groza de acum peste 60 de ani, minciuna „republicii la romani” si bezna moral-politica in care este mentinuta o intreaga natiune!
Ader cu convingere si entuziasm la ideia stralucita a dnei Maria si, oricit ar parea de halucinanta, ar fi pentru Romania o imensa si providentiala sansa!
Ce altceva am putea face decit sa semnam initiativa de Referendum a PNTCD (Victor Ciorbea) de revenire la o Monarhie Constitutionala? Altfel, orice aparare a MS Regele si injuratura la adresa lui Basescu nu face nici cit o ceapa degerata!
Cred ca ar fi cazul sa iesim din resemnare si pasivitate si sa cautam adevaratele motive ale acestor atacuri nefondate si sa ne exprimam deschis, cu buna credinta si in cunoastinta de cauza pozitia noastra fata de fostul suveran. Si fata de orice tentative de masluire a trecutului .Dar mai ales sa cautam a ne cunoaste mai bine istoria nu chiar asa de indepartata, pentru a intelege efectul nefast pe care distrugerea sistematica a oricaror repere si norme morale, dezbinarea, neasumarea responsabilitatii pentru propria noastra existenta, dinamitarea perveresa a dialogului social autentic, lipsa de integritate, de demnitate si de curaj, precum si pasivitatea fata incercarille de a fi tratati sau chiar considerati doar o turma de necuvantatoare, o populatie de anonimi si nicidedcum un popor , de a deveni niste amnezici, care habar nu au de unde vin si incotro se indreapta, il are supra vietii fiecaruia dintre noi si asupra unei natiuni pentru care respectul de sine nu este o vorba goala. Ce-ar fi sa iesim, odata pentru totdeauna, din paradigma caragialiana a lui Desteapta-te romane ! Si noi dormim, domnule !
Imi cer iertare majestatea voastra!