Istoria, aşa cum a fost

  • Recomandă articolul

Este o iluzie să credem că ştim istoria aşa cum a fost. O ştim cum a fost povestită, scrisă, mai nou fotografiată, filmată, arhivată. Documentele relevante adunate de prin diverse arhive, mai mult sau mai puţin accesibile, ca şi cărţile rare, pitite prin cine ştie ce biblioteci, ne pot oferi multe, enorm de multe informaţii. Date concrete. Dar e foarte greu să ne facă să credem că istoriile lumii le putem percepe aşa cum au fost. Doar cei care au trăit-o pe viu, eventual, pot spune că a fost aşa sau altcumva. Nici măcar ei. Rămîn doar o suită de aproximaţii subiective, care ne dau impresia ajungerii la un adevăr al evenimentelor, al istoriei, care se scrie zi de zi şi ne îndepărtează de timpul real. Asta nu înseamnă că nu putem ajunge la un adevăr acceptabil. Au fost cîţiva oameni care au reuşit. Despre aşa ceva – cîteva cărţi care dau seamă despre istoria lumii. De ieri şi de azi.

Istoria Cruciadelor, Editura Nemira, 2015

Istoria cruciadelor copertaDin uriaşa operă a marelui istoric britanic Sir Steven Runciman (1903-2000) au apărut, anul trecut, volumele II şi III din monumentala sa lucrare Istoria Cruciadelor  (Editura Nemira, 2015), în colecţia „Byzan­tium“, coordonată şi îngrijită admirabil de Vasile Adrian Carabă. Volumul III din Istoria cruciadelor cuprinde perioada „Regatul Acrei şi cruciadele tîrzii“. Tra­ducerea din limba engleză este semnată de Maria Pakucs-Wilcocks, Ovidiu Cristea, Marian Coman şi Ovidiu-Victor Olar şi este însoţită de o prefaţă lămuritoare aparţinînd autorului. Ne spune succint el însuşi despre ce este vorba în acest ultim volum. După formularea lui Sir Steven Runciman, „intenţionează să acopere istoria Orientului Latin şi a războaielor sfinte, de la revigorarea Regatului latin al Ierusalimului, de pe vremea Cruciadei a Treia pînă la prăbuşirea sa un secol mai tîrziu, cu un epilog despre ultimele manifestări ale spiritului cruciat“. Zis şi făcut. Evenimentele şi întîmplările, nu puţine, sînt povestite cu naturaleţe. Te copleşesc prin bogăţia informaţiilor, acuitatea comentariilor şi, nu în ultimul rînd, prin uluitoarea erudiţie a autorului. Un excelent portret şi o succintă prezentare a autorului ne oferă Ovidiu Cristea în „Cuvîntul introductiv“ la volumul I (Cruciada I – întemeierea Regatului Ierusalimului, Editura Nemira, 2014): „Steven Runcimen este un nume binecunoscut iubitorilor de istorie din România. Dintre cele 27 de cărţi ale sale, o bună parte, precum Căderea Constanti­no­polului, Vecerniile siciliene, Teocraţia bizantină, Marea biserică în captivitate au fost deja traduse şi s-au impus graţie incontestabilelor calităţi de povestitor ale autorului, combinate cu o erudiţie copleşitoare şi cu abilitatea de a împleti marile procese ale istoriei cu detalii anecdotice pline de savoare“. Nu am spaţiul necesar pentru a intra în detalii şi a analiza, chiar şi fugar, efortul documentar şi intelectual depus. Şi mai ales, actualitatea multor observaţii. În „Cuvîntul de încheiere“ al volumului III, ni se spune clar: „Cruciadele au fost iniţiate pentru a salva creştinătatea răsăriteană de musulmani. Atunci cînd s-au încheiat, întreaga creştinătate răsăriteană se afla sub stăpînire musulmană.“ Mult material de meditaţie şi pentru liderii politici de astăzi. Nouă nu ne rămîne decît să ne facem timp de citit. Volumul III cuprinde istoria cruciadelor, începute în secolul al XI-lea, surprinde declinul survenit, în secolul  al XIV-lea, al statelor create în Ţara Sfîntă şi în regiunile învecinate. O lectură pasionantă precum un documentar în mai multe serii  făcut de BBC.

Saga dinastiei de Habsburg. De la Sfîntul Imperiu la Uniunea Europeană, Editura Trei, 2015

Saga dinastiei de Habsburg 2015O altă consistentă secvenţă de istorie europeană (de la 1273 la 1918) – şi  nu numai – ne oferă istoricul şi jurnalistul francez Jean de Cars, în Saga dinastiei de Habsburg. De la Sfîntul Imperiu la Uniunea Europeană (Editura Trei, 2015, Colecţia „Istorie“, coordonată de Livia Szasz, traducerea din limba franceză de Irina Negrea). O „Introducere“ şi un „Cuvînt înainte – şapte secole de conştiinţă europeană“ ale autorului ne dau cîteva îndrumări şi piste de lectură. Un citat din Paul Morand vine cu formulări de excepţie. „Istoria este plină de majestăţi individuale, însă Habsburgii întruchipează maiestatea dinastică. A-ţi extinde puterea, devenind din propietar al unui donjon elveţian, stăpîn al lumii, a şti să dăinui zece veacuri, a izbuti să prelungeşti feudalitatea pînă în zilele noastre, iată chintesenţa unei extraordinare epopei.[…] Exista la ei un minunat echilibru între maiestate şi simplitate. Habsburgii străjuiesc la intrarea Istoriei asemenea portarilor vienezi, odinioară la porţile palatelor, vara purtînd pantalonii lor albi şi bastonul de sergent major. Dispărînd, Habsburgii şi-au luat cu ei ţara în mormînt. Sub ochii noştri, nu a mai rămas decît un cap fără trup: Viena. Habsburgii erau Austria“. Nu sînt simple cuvinte de conjunctură ale lui Paul Morand, cel ajuns ambasador şi pe pămînt românesc, ci o bună cheie de lectură a acestui volum. Unde nume mari şi multe, împăraţi victorioşi pe cîmpul de luptă şi împărătese nefericite se intersectează cu întîmplările istoriei mari. Fie că este vorba de Carol Quintul şi Filip II al Spaniei sau de Maria Tereza, de Franz Josef, la numele căruia lăcrimau românii noştri ardeleni, cu gîndul şi speranţa la „crăişorul“ lor de la Viena, sau de acel ultim Otto, care a spus NU şi lui Hitler, şi lui Stalin. Sînt redate cu acurateţe secvenţe întregi dintr-o istorie mai puţin frecventată la noi. Ştim de multe ori mai multe despre călătoriile lui Columb şi Magellan decît despre istoria Europei Centrale sau a Balcanilor. Ultimul Otto de Habsburg: un portret simpatic. Personaj învins de istorie, dar învingător în faţa propriului destin. Multe detalii şi picanterii amoroase scoase la iveală de un autor prolific, bun cunoscător al subteranelor istoriei caselor regale europene. Istoria cuprinde nu doar bătălii crîncene, ci şi baluri strălucitoare. Avem de unde alege.

Istoria Lumii, Editura Nemira, 2015

Istoria lumii copertaAndrew Marr este jurnalist şi scriitor britanic – mai nou, toţi devin scriitori, fie că lucrează în show bizz sau prin puşcării, prin televiziuni sau îşi dau cu presupusul despre orice şi scot apoi volum după volum de comentarii şi bombăneli, dar despre cine e şi cine nu e scriitor ar fi un alt subiect de dezbătut –, fost analist politic şi editor la The Independent, devenit apoi producător de emisiuni istorico-politice atît de radio, cît şi de televiziune. De succes şi fel de fel. Ni se spune într-o casetă tehnică a editorului. După ce popularitatea a fost asigurată, a venit şi notorietatea. În 2012, a prezentat la BBC Marr’s History of the World, iar mai apoi a publicat şi lucrarea ce apare acum în limba română, sub titlul Istoria Lumii (Editura Trei, 2015, traducerea din limba engleză de Dan Lazăr şi Cora Radulian). Lucrare de peste 650 de pagini – oare de ce cărţile groase se vînd parcă mai bine decît poche-urile de odinioară? Nu am răspuns, poate e doar o impresie – care pleacă din străfundurile civilizaţiilor mediteraneene şi ajunge pînă în zilele noastre. Nu avem o prezentare didactică şi cronologică, aşa cum am învăţat noi la şcoală – Antichitatea, Evul Mediu, Epoca modernă etc. –, ci fel de fel de conexiuni şi poveşti, înainte şi înapoi în timp, care te atrag şi te ţin mereu în alertă. De la Big Bangul de acum 13,7 miliarde de ani pînă la China lui Mao, de la acei 4,5 miliarde de ani – cum naiba să gîndim acest răstimp –, cînd începe povestea facerii omenirii moderne, pînă la partida de şah pe care Garry Kasparov o joacă cu un computer, în 1997, la New York. Toată povestea istoriei noastre este fascinantă şi fabuloasă, aşa cum este fermecătoare şi afirmaţia autorului din „Mulţumirile“ adresate unor persoane care i-au fost alături pentru a termina cartea. Zice şugubăţ Marr: „Familia mea mult-încercată, de la soţia Jackie pînă la copiii Harry, Isabel şi Emily, a tolerat multă vreme o imitaţie abstract, adesea absent, de fiinţă umană. Proiectul acesta m-a transformat, de asemenea, într-un amic mai puţin bun pentru prietenii mei; ca atare le cer scuze şi lor. Acum mă voi reforma şi voi reîncepe să beau un păhărel la prînz“. Dincolo de minunata poveste a lumii – noastre, la o adică –, autorul îţi devine brusc un apropiat vechi prieten.

Discursuri care au schimbat lumea, Editura Trei, 2015

discursuri-care-au-schimbat-lumea copertaDespre cum s-a scris istoria, despre cum se studiază ea ca la carte, dar este asigurat şi un fel anume de a cîştiga şi cititorii de partea ta, construieşte o carte frumoasă şi miezoasă  istoricul britanic Simon Sebagh Montefiore. Autor şi al altor remarcabile volume despre Ierusalim sau Stalin, traduse şi la noi acum, Sebagh Montefiore ne oferă acum  Discursuri care au schimbat lumea. Cu o introducere de Simon Sebagh Montefiore (Editura Trei, 2015, traducere de aceeaşi laborioasă tălmăcitoare Irina Negrea, care, pînă de curînd, ne oferea excelente pagini din Céline). Este o selecţie de cuvîntări, declaraţii, conferinţe, numite generic, discursuri. Cu toate că faimoasa declaraţie-contribuţie a lui De Gaulle la acest volum este un apel radiofonic, bombăneala  lui Molotov, comunicat, cea a lui Putin, cuvîntare, iar originalul se numeşte Speeches That Changed the World etc.) –, e greu de admis că Iisus din Nazaret sau Profetul Mahomed au ţinut discursuri etc – avem însă şi comentarii aplicate şi mici biografii anexate, ale unor personalităţi din istoria lumii. Vorbe şi atitudini esenţiale privitoare la mersul istoriei. Unele foarte cunoscute, altele mai puţin. Cunoaştem bine anumite afirmaţii/formulări, devenite memorabile – precum cea a lui Václav Havel („Trăim într-un mediu moral contaminat“), a lui Martin Luther King („I Have a Dream“), a preşedintelui Kennedy („Nu întrebaţi ce poate face ţara voastră pentru voi, întrebaţi-vă ce puteţi face voi pentru ea“) sau a lui George W. Bush („Ţara voastră a văzut azi răul“) – în timp ce pe altele mai puţin sau deloc. Că este vorba de o cuvîntare a lui Abraham Lincoln („Guvernarea poporului de către popor pentru popor“), a unor femei, precum Susan B. Anthony („Sînt femeile persoane?“) sau Emmeline Pankhurst („Sînt aici ca soldat!“) şi, mai aproape de noi, Malala Yousafzai  („Un condei şi o carte pot schimba lumea“), despre care am scris şi eu cu drag cînd i-a apărut, în România, un emoţionant volum. Toate textele selectate de Montefiore au un chichirez moral, toate textele sînt nu doar cu atenţie şi interes citibile, dar, evident, şi citabile. Decît să ne pierdem vremea cu toate prostioarele de pe la televiziuni, mai bine să ne rupem de contingent, cîteva ore, pentru a ne îmbogăţi mintea şi sufletul cu aceste profunde texte/cărţi care ne sînt oferite.

 

Comentarii utilizatori

Adaugă comentariu

object(WP_Term)#13239 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }