Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Istoria critică a literaturii române, în dezbatere la Facultatea de Litere
- 19-03-2009
- Nr. 466
-
Mircea MARTIN
- Actualitate
- 8 Comentarii
Istoria critică a literaturii române a fost întîmpinată încă de la apariţia sa, în luna noiembrie a anului trecut, ca un adevărat eveniment în spaţiul literar românesc. Cartea lui Nicolae Manolescu a fost din nou supusă dezbaterii vineri, 13 martie, în cadrul unei mese rotunde desfăşurate sub auspiciile Centrului Interdisciplinar de Studii Culturale Europene şi Româneşti „Tudor Vianu“. În Sala de Consiliu a Facultăţii de Litere, Livius Ciocârlie, Paul Cernat, Iulian Costache, Caius Dobrescu şi Carmen Muşat au comentat atît plusurile, cît şi minusurile unui volum care are ambiţia de a atinge performanţele Istoriei… călinesciene. Discuţia a fost moderată de Mircea Martin şi s-a desfăşurat în prezenţa autorului. Revista Observator cultural va găzdui în curînd o dezbatere consacrată Istoriei… lui Nicolae Manolescu. (C.Gh.) – Mircea Martin: „Manolescu nu acordă prea mare importanţăcriticii teoretice“ Pentru toată lumea, apariţia Istoriei… lui Nicolae Manolescu este un eveniment. A fost atunci cînd s-a lansat, în noiembrie, anul trecut, şi va mai rămîne încă un timp. E o apariţie cu semnificaţie şi valoare perene. Nicolae Manolescu a fost şi a rămas un practician. E destul să vă amintesc o propoziţie de-a sa: „Canonul se face, nu se discută“ – propoziţie şi memorabilă, şi exactă […]
“Am scris aceasta carte ca o provocare”, spune Nicolae Manolescu despre “cartea” sa (o “carte” deci, si nu o “istorie”). “Provocare” la ce si cui, nu explica. Declaratia confirma un alt act de vedetism manolescian. Intrebat de prietenul sau Eugen Negrici, in cadrul unei emisiuni la TVR Cultural, de ce nu-l publica pe Paul Goma, Nicolae Manolescu a raspuns ca asa vrea el, ca el are curajul sa nu-l publice pe Paul Goma. In fapt, aceasta este “metoda” critica a lui Manolescu, pe care o aplica in Istorie: uite asa! il declar geniu pe cutare, nu-l mentionez pe cutare si-l fac minor pe cutare, fiindca asa vreau eu. Aroganta lui Nicolae Manolescu ramane nestrunita fiindca, de-a lungul anilor, nu l-a pus nimeni la punct pe dom’ profesor. Cu toate ca nu ajunge, si nu va ajunge vreodata, nici pe departe, la nivelul lui Maiorescu, Lovinescu si G. Calinescu, abunda referintele la adresa sa de genul: “eminentul critic”, “cel mai mare critic literar”, “academicianul” (uitandu-se sa se spuna ca nu e “plin”), ba chiar “lumina din cultura romaneasca” si alte asemenea, enuntate de corul de lingai mereu indatorati bagarii lui in seama. Din cand in cand se aminteste ca dupa 1989 Nicolae Manolescu s-a detasat de critica literara, trecand la reportaje si comentarii despre fotbal, dar nu conteaza: Nicolae Manolescu ramane “cel mai mare critic”. Ca asa stau lucrurile o dovedeste dezbaterea de la Facultatea de Litere, din 13 martie a.c. In afara de Carmen Musat si, cu oarecare precautie, Paul Cernat si Caius Dobrescu, care demitizeaza calitatea de “canon” a Istoriei critice, participantii la masa rotunda s-au multumit sa acorde circumstante atenuante esecului manolescian.
Un mare si interminabil fissss!!!
Este trist ca istoricii literari devin mai importanti decat scriitorii, propun sa scriem cu totii numai istorii gen Manolescu, Alex, pentru asanarea literaturii ca „solutie finala”. Supravietuitorii se bucura, dar nici ei foarte.
Aceasta scriere a lui N. M., rea si infatuata, are incontestabilul merit de a fi ultima istorie literara de factura comunista. O califica astfel si mentalitatea ce o guvernează si structura, construita pe criterii straine, in mare masura, celor estetice. Exclusivism, spirit partizan, promovarea acolitilor,conspirationism, autoritarism, placerea de a infiera etc., ba chiar, macar pentru anumite capitole, impostura si incompetenta. Iata ce caracterizeaza Istoria…lui N.M. O data cu ea se incheie o epoca prafuita, nefasta a literaturii romane. Sper sa vina o alta, fara asemenea autori si fara asemenea istorii literare. Una clara, destinsa, tinereasca, generoasa, condusa numai si numai de competenta si de criteriul estetic, o epoca in care sa vegheze dragostea pentru literatura, nu amorul de sine.
Inconsecvent prin reprosuri ideologice si adept nereflexiv al autonomiei esteticului, dlui.Manolescu ii scapa insasi istoricitatea. Daca si Biblia este o istorie, si Neculce istoric si Roler; cum sa fie socotita urata sau frumoasa marea piramida, cand valorile sunt activate abia de greci? Cu ce sunt inlocuite valorile si cum poate fi apreciata literaritatea in relativismul deja instaurat? – ar fi constituit filtrul istoricului Manolescu, baza unei constructii teoretice vizionare pentru un critic de directie. Istoria critica ramane iluzia unei provocari, nicidecum revelatia invocata.
As dori sa subilinez cateva lucruri pe care toata lumea le ocoleste.
1. PROBLEMA AUTORULUI
a) Nicoale Manolescu s-a fosilizat incet, incet dupa 1989. Nu a mai produs nimic valabil. A trait exclusiv din gloria (meritata) a deceniilor trecute si osanalele mediilor literare care nu au mai fost in stare sa produca vreun cronicar al vremurilor (noi)
b) Atitudinea lui Manolescu s-a banalizat in morga intelectuala. Omul nu mai spune nimic in discursul sau verbal. Doar amintiri, faze si referinte la ce nume mari a cunoscut sau la ce evenimente a participat. Daca ar fi un tanar as spune ca e dorinta de legitimare. La un batran as spune ca e inchistare in propriile stereotipii.
c) N. Manolescu nu a oferit niciodata o explicatie publica in legatura cu cele aproximativ 40 de articole pur proletcultiste publicate in anii ’60, articole „grele”, de marxism aplicat. Dar nu se sfieste sa infiereze autori ca fiind sustinatori ai ceausismului.
2. PROBLEMA ISTORIEI LITERARE
a) Nu e o istorie. E o culegere de articole.
b) Autorul nu a mai tinut pasul cu literatura post ’89. Nu a intrat in atmosfera ei, nu e capabil nici macar sa o critice sau sa o demoleze.
c) Autorul nu are competente de analiza critica si istorica a literaturii medievale. Manolescu nu cunoaste slava, nu cunoaste greaca, nu cunoaste stilistica bizantina, nu cunoaste istorie medievala, nu cunoaste teologie comparata etc. Intelegerea sa asupra limbii romane vechi este limitata (vezi superficialitatea abordarii lui Cantemir).
Aparitia Istoriei este fara indoiala un eveniment. Lanseaza discutii necesare istoriei literare romanesti. Din punctul meu de vedere ar fi fost mai interesant ca autorul sa se rezume la perioada pe care a cunoscut-o foarte bine (60 – 80) sau sa realizeze o lucrare de istorie literara la momentul potrivit (inainte de 2000).
PS: Mircea Martin a afirmat ca Paul Cornea e minimizat. Eu as spune ca Paul Cornea merita mentionat intr-o istorie literara doar pentru episodul cand l-a lovit pe Calinescu si l-a acuzat ca e reactionar. Mai conteaza altceva?
1. Mai exista Mircea Martin?
(credeam ca a disparut de mult in haul istoriei)
2. Ciudat: cum de tocmai cel care il uraste (de moarte) pe Nicolae Manolescu modereaza o discutie despre opul acestuia…?
(mister, mister…)
3. Asteptam „dezbaterea” anuntata de „C. Gh.” in preambul.
Veti avea, oare, inteligenta de a publica si semnaturi independente?
(caci de aserviri, lingusiri, aplauze, ovatii la adresa „Observatorului” ne-am cam saturat)
o carte personala, toti o doresc de uz general, nu este un manual, este chiar un anti-manual,„o provocare”, cum spune autorul,totuși , cred că a scrie despre literatura dinainte de 1800, este o muncă în van, este arheologie, în schimb literatura din ultimele decenii este tratată cu oarecare grabă și superficialitate, numeroși autori sunt uitați în totalitate și nedrept, așa vede Manolescu treburile, este și sentențios, ca un judecător suprem, deși , spre deosebire de Călinescu care era prozator redurabil și poet onorabil, Manolescu nu a produs literatură, deci este ca un antrenor de fotbal care nu știe cum se driblează cu mingea