ISTORIA DIN CUTIA DE PANTOFI. Pas de deux în tonuri sumbre

Viaţa actorilor lirici timişoreni în secolul al XIX-lea nu era deloc uşoară. Uneori, era de-a dreptul tragică. Sîntem departe de extazul televizat de astăzi al concertelor vieneze de Anul Nou, în care totul e luminos, viaţa uşoară şi în pas de deux, cu perechea balerinilor plutind imberb prin interioarele baroce, cu oglinzi şi parchet lucios pe ritmuri de entrée şi adagio. Lumea muzicii imperiale era adesea măcinată de nefericire. O să dau două exemple: „În 23 oct. 1856 decedează de «paralizie pulmonară» Ana Strampfer în vîrstă de 30 de ani, soţie de director de teatru. Locuia în Cetate“ (fişa 3694, în Tmsw.Hg. 1856;253). Soţul ei a fost „Schauspieler und Theaterdirector“, adică şi cîntăreţ, şi patron.   A văzut lumina zilei în vara anului 1823, în Sachsen, şi a plecat din lumea aceasta plină de muzică, alean şi nenorociri la Graz, în primăvara lui 1890. În Timişoara a avut teatrul său vreme de aproape zece ani. Nicolae Ivan ne spune că actorul-impresar Friedrich Strampfer a fost „o figură populară şi, în acelaşi timp, pitorească a oraşului. Cînd nu juca, venea la teatru îmbrăcat într-un frac albastru şi cu o vestă de nanking (pînză galbenă)“ (Nicolae Ivan, Istoria a două secole de […]