Cît de tragică e pierderea definitivă a unui manuscris? Dar dacă autorul manuscrisului pierdut a scris alte opere de o valoare inestimabilă? De la Aristotel la Hemingway există o întreagă istorie a manuscriselor definitiv dispărute, despre care se crede că ar fi putut revoluţiona literatura, filosofia, matematica sau fizica. Fie că a fost vorba despre accidente tragice, precum mistuirea Bibliotecii din Alexandria, despre moartea autorului, cum s-a întîmplat cu I.L. Caragiale, care se pare că n-a mai reuşit să termine o presupusă dramă istorică, sau despre intervenţii exterioare, precum valiza de manuscrise pe care Gao Xingjian ar fi fost constrîns să o ardă, toate cărţile ce nu au mai ajuns la generaţiile următoare reprezintă lacune cu neputinţă de acoperit. Istoria lacunelor analizează cîteva dintre aceste pierderi şi impactul lor asupra cursului istoric al civilizaţiei, mereu pornind de la întrebarea „Ce ar fi fost dacă…?”.
Publicat la începutul anilor ’70, volumul lui E.M. Cioran, Despre neajunsul de a te fi născut, include şi următorul pasaj: Ishi, Indien américain, le dernier de son clan, après s’être caché pendant des années par peur des Blancs, réduit aux abois, se rendit un jour de plein gré aux exterminateurs des siens. Il croyait qu’on lui réserverait le même traitement. On le fêta. Il n’avait pas de postérité, il était vraiment le dernier. L’humanité, une fois détruite ou simplement éteinte, on peut se figurer un survivant, l’unique, qui errerait sur la terre, sans même avoir à qui se livrer… Pasajul e bazat pe un fapt real: povestea ultimului amerindian din tribul Yana, un popor care s‑a stins în California în veacul al XIX‑lea. Ishi s‑a născut în 1861 sau 1862, în cel mai de sud trib Yana, cei care se numeau pe sine yahi. Tribul trăia la vest de Muntele Lassen, la nord de Golful San Francisco. Populaseră nordul Californiei vreme de trei sau patru mii de ani şi, din câte se cunoaşte azi, au fost primii locuitori ai zonei. Goana după aur a început în California cu doisprezece ani înainte de naşterea lui Ishi. Până ajunsese la vârsta de zece ani, comunităţile Yana au fost exterminate. Doar Ishi şi o mână de supravieţuitori au rămas în viaţă (cu totul patru bărbaţi şi trei femei). Evitând contactul cu oamenii albi, au supravieţuit în canioane, păstrându‑şi modul de viaţă şi tradiţiile culturale. În 1908, lucrătorii unei companii de electricitate le‑au descoperit aşezarea. În 1911, Ishi a fost descoperit lângă gardul unei măcelării: venise singur în lumea omului alb, epuizat, refăcându‑se după boală, înfometat. Se predase. A ajuns în custodia unui şerif care, neştiind prea bine ce să facă peste noapte cu un om care vorbea doar o limbă necunoscută, l‑a închis în celulă. Văzând un stejar de la marginea drumului, Ishi a crezut că albii îl vor spânzura acolo, după cum povestea tradiţia yahi că se întâmpla în vechime cu toţi prizonierii omului alb. Oricât de foame i‑ar fi fost, Ishi nu a vrut să mănânce câtă vreme era privit prin gratiile celulei de o mulţime de albi care râdeau şi scuipau tutun. Şeriful şi‑a dat seama şi i‑a poftit pe curioşi afară. Ishi a fost transferat în custodia unui antropolog, care l‑a preluat din închisoare. Alfred Kroeber conducea pe atunci Departamentul de Antropologie de la Universitatea Californiei din Berkeley şi îngrijea Muzeul de Antropologie şi Etnologie al universităţii. Încă de la prima lor întâlnire i‑a spus lui Ishi că‑l aştepta de mulţi ani: limba yahi nu era cunoscută decât prin intermediul unui vocabular limitat. Dialogul în limba sa i‑a inspirat lui Ishi încredere, dar nu într‑atât cât să‑i încredinţeze lui Kroeber secretul numelui său adevărat. Nu‑i venea să creadă că un alb îi ştia limba şi că depune eforturi serioase pentru a i‑o înţelege. Profesorul i‑a oferit lui Ishi o cameră în incinta muzeului şi a înregistrat un întreg dicţionar yahi, cu gramatica, sintaxa şi felul de a pronunţa ale singurului vorbitor al limbii. Astfel ştim azi că Jùpka e atât numele unui zeu, cât şi cuvântul comun însemnând fluture, după cum Kaltsùna desemnează un alt zeu, dar şi şopârlă. Mai complicat este sensul cuvântului àizuna, care poate însemna fie al tău, fie al meu. Un singur vânător sau mai mulţi erau desemnaţi în limba yahi printr‑un singur cuvânt: wanàsi. În perioada colaborării lor, profesorul şi Ishi au devenit prieteni, iar familia Kroeber petrecea deseori întregi după-amiezi în compania unor oaspeţi indieni. Cum ziceam, Ishi nu era numele lui adevărat: pe acela nu avea să‑l dezvăluie vreunui alb vreodată. În limba yahi, ishi înseamnă om. După ce a colaborat cu profesorul Kroeber, lăsându‑se filmat şi explicând ritualul vânătorii, Ishi s‑a stins în martie 1916 de tuberculoză. Din nefericire, pelicula filmată de Kroeber s‑a distrus înainte de a fi restaurată, căci umanitatea mai pierde şi pelicule, iar unele episoade din istoria memoriei noastre par a fi blestemate din start să se confrunte cu adevărate cascade de distrugeri. Soţia antropologului, Theodora Kroeber, a devenit autoarea unui studiu de antropologie intitulat Ishi în două lumi (apărut în iunie 1961) şi a biografiei intitulate Ishi, ultimul din tribul său (ediţia Parnassus a apărut în septembrie 1964). Nu ştim care dintre versiuni a ajuns la Emil Cioran. Istoria celui ce a fost prezentat drept „ultimul indian sălbatic al Lumii Noi” a devenit ilustrarea unei profeţii pe care gândirea sceptică de la finele veacului XX avea să şi‑o asume, pentru că imaginea ultimului supravieţuitor e prezentă peste tot în paginile lui Cioran ca o proiecţie a timpurilor crepusculare ale umanităţii. Prin acest caz bine determinat istoric, imaginile apocaliptice atât de prezente în cărţile lui Emil Cioran primesc o ilustrare înrădăcinată într‑o situaţie reală. Ca şi cum tragedia reală a dispariţiei unei culturi ar servi drept material de reflecţie pentru un filozof, e ceva ce ar fi putut să fie cuprins şi în reflecţiile urmaşilor celor o sută de şcoli de filozofie aneantizate de primul împărat al Chinei. În 1992, pe vremea când Cioran nu mai putea urmări filme, învins de o maladie care afectează memoria, s‑a produs şi filmul The Last of His Tribe, în care Ishi e jucat de Graham Greene, iar Alfred Kroeber e interpretat de Jon Voight. Nu ştiu dacă filmul a rămas în memoria multora, deşi la vremea respectivă a avut parte de o nominalizare la Globul de Aur.