Istoria Romaniei la Editura Corint
- 07-05-2002
- Nr. 115
-
Observator Cultural
- Informaţii
- 0 Comentarii
Editura Corint a publicat de curind doua contributii istoriografice masive si substantiale, care ar merita comentate pe indelete – si pe larg – de catre specialisti. Ne vom margini, deocamdata, la o semnalare sumara. Primul volum in ordinea cronologiei aparitei, Istoria Romaniei in texte, este o culegere sistematizata de documente semnificative: marturii literare (mergind pina la texte encomiastice de propaganda totalitara), acte ale cancelariilor domnesti, studii statistice sau texte ale tratatelor internationale s.a. participa la alcatuirea unei istorii sociale, evenimentiale, politice, juridice, a ideilor si mentalitatilor de-a lungul ultimelor doua secole si jumatate. Coordonatorul Bogdan Murgescu, ajutat de o echipa numeroasa de istorici, in majoritate tineri, insarcinati cu selectia si comentariul textelor (Alexandru Barnea, Ion Bucur, Simion Caltia, Ioan Carja, Adrian Cioroianu, Alin Ciupala, Antal Lukacs, Ecaterina Lung, Mirela-Luminita Murgescu, Constantin Petolescu, Bogdan Popovici, Florin Turcanu), a stiut sa puna laolalta puncte de vedere extrem de diferite asupra istoriografiei romanesti din toate timpurile, din acest „conflict“ al perspectivelor, ideilor, documentelor rezultind o imagine mozaicata, un instrument de lucru modern, convingator si deosebit de util. Al doilea volum este chiar o Istorie a Romanilor: densa, consistenta si adusa – practic – la zi (ultimele pagini privesc Romania intrata in postcomunism). Autorii […]