Istoria românilor, vacile cu lapte şi o bere la Timişoara

Recent am poposit, îndreptîndu-mă spre Munţii Semenic, o zi la Timişoara, oraşul în care mi-am petrecut la bunici vacanţele de vară ale copilăriei, precum şi anii studenţiei, pentru ca apoi, la sfîrşitul anilor ’70, să-mi iau lumea în cap, deprimat şi scîrbit de-atîta fericire comunistă, oprindu-mă taman în vestul Germaniei, la Düsseldorf. Şi desigur că şi la această nouă vizită pe plaiurile natale, ca întotdeauna, atenţia mea s-a îndreptat în primul rînd asupra lumii cărţilor, şi de aceea m-am oprit plin de curiozitate în faţa vitrinei Librăriei „Mihai Eminescu“ de pe Corso, care există acolo de cînd lumea şi în care, pe vremea ceauşistă, cărţile de literatură bună, dacă existau, erau totuşi complet invizibile, căci se distribuiau consecvent pe sub tejghea. În vitrina Librăriei Eminescu tronau pe-atunci, ca-n toate librăriile României, eternele opere cu coperta roşie ale Marelui Conducător şi Analfabet Scriitor, pe care nu le cumpăra nimeni, nici măcar de frică. Dar iată că astăzi, după cum am băgat de seamă privind impresionat minute în şir în aceeaşi vitrină, astăzi lucrurile s-au schimbat radical la Timişoara şi, datorită unei libertăţi depline de expresie, diversitatea titlurilor etalate copertă lîngă copertă este atît de neaşteptată, de surprinzatoare, ca nicăieri altundeva în […]