Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Istoria Şoahului în România
Răspuns la alegaţiile lui Liviu Rotman
- 25-02-2011
- Nr. 564
-
Carol IANCU
- POLEMICI
- 5 Comentarii
În numărul 561 al Observatorului cultural, a apărut articolul „Un contramodel de abordare a Holocaustului“, consacrat ultimei mele cărţi: Alexandru Şafran şi Şoahul neterminat în România. Culegere de documente, Bucureşti, Editura Hasefer, 2010, 576 p. Obiectivul recenziei lui Liviu Rotman (L.R.) este discreditarea rolului istoric jucat de şef-rabinul Alexandru Şafran în timpul celui de-al doilea război mondial şi, în acelaşi timp, afectarea reputaţiei mele de istoric. Este vorba despre o voinţă tenace de denigrare, din partea cuiva care nu a produs nici un studiu privind perioada anilor 1940-1944 şi a cărui „muncă“ actuală constă în a suscita o polemică falsă pentru a face să se vorbească despre el. Îmi propun să răspund alegaţiilor lui Rotman. „Despre titlu“ L.R. atacă titlul cărţii, prefăcîndu-se că nu înţelege semnificaţia sa. El critică utilizarea termenului „Şoah“, considerîndu-l un „barbarism“. L.R. îmi reproşează folosirea cuvîntului „Şoah“ în loc de „Holocaust“. În introducere explic termenul „Şoah“ (în ebraică „catastrofă“ sau „distrugere“), care se referă la masacrul sistematic la care au fost supuşi evreii europeni de către regimul nazist şi colaboratorii săi în diferitele ţări ale Europei. Prefer folosirea acestui termen, utilizat în mod curent în Israel, unde Parlamentul a instaurat Ziua Şoahului şi a curajului (Yom […]
Referitor la comentariul de mai sus, intitulat ”Amatorii de Shoah pe pîine”, și semnat ”A. Niculescu”, țin să precizez, chiar dacă poate părea deplasat – dat fiind că este vorba despre o simplă inițială și despre un nume de familie destul de răspîndit – că nu eu sînt autorul, și cu atît mai puțin tatăl meu, lingvistul Alexandru Niculescu. Fac această precizare, în primul rînd, deoarece mai multe persoane mi-au atras atenția asupra ambiguității situației, întrebîndu-mă dacă nu cumva eu (care am scris, chiar în paginile acestei reviste, în aprilie, anul trecut, o amplă recenzie la volumul lui Carol Iancu despre Alexandru Safran și sînt cunoscut ca un apropiat al prof. Carol Iancu) sau tatăl meu, eram autorii comentariului respectiv (cum pare a crede și dl Sandu Singer, în intervenția Domniei Sale). Acționez astfel însă, mai ales întrucît nu doresc să fiu asociat cu afirmațiile persoanei care semnează ”A. Niculescu”, și care, în ciuda ostentației pedante a unor cunoștințe, confundă pe Simion Stefan, mitropolitul Transilvaniei, cu Varlaam, mitropolitul Moldovei… Primul, și nu al doilea, a lansat, in ”predoslovia” sa la ”Noul Testament de la Bălgrad” / Alba Iulia (1648), teoria lingvistică a circulației cuvintelor (”cuvintele sînt precum banii…”)! In plus, și eu sînt absolut de acord cu folosirea termenului ”Shoah” (distrugere, catastrofă, nenorocire, dezastru) , pe care îl amintesc și recomand și studenților mei, socotit și de către mine mult mai potrivit pentru a sublinia unicitatea proiectului scelerat, îndelung preparat, de exterminare a evreilor… Sînt martor, pe cînd mă aflam în exil, în Franța, la mijlocul anilor 80, al impactului și apoi al modului în care s-a impus, de la sine, natural, pe nesimțite, termenul ”Shoah”, după difuzarea cutrmurătorului film cu același nume, al cineastului Claude Lanzmann. Nici în franceză termenul nu existase pînă atunci, dar, după acel moment, s-a impus, nicidecum nu a fost, vreoadată, cumva, impus, eventual, de vreo forță exterioară… Evident, nu împărtășesc, de fel, nici finalul de prost gust, ”bășcălios”, de cufundare în derizoriu, utilizat de intervenient. O veritabilă cădere de stil… In treacăt fie spus, și intervenientul ”Charlie” ar trebui să demonstreze o mai bună mînuire a limbii române: dincolo de faptul că, în două rînduri, scrie numele de familie al profesorului Liviu Rotman cu ”r” mic (poate o inocentă eroare de batere pe tastatura computerului, eventual, din grabă…), nu este în regulă atunci cînd, în textul său, citim: ”îl doare că nu-l EA nimeni în serios”, în loc, evident, de ”IA” (verbul ”a lua”)…
Dincolo de toate polemicile, în care, deoarece nu am competențele necesare, nu pot și nu doresc să intru, vreau totuși să subliniez că este marele merit al profesorului Carol Iancu – de a cărui sinceritate nu mă îndoiesc, și al cărui entuziasm și atașament pentru subiect, de mult, îl cunosc si-l împărtășesc – de a fi readus în actualitate și de a fi repropus, cu vigoare, în România, dar și în străinătate, figura luminoasă a marelui și învățatului rabin, patriot și democrat, Dr. Alexandru Safran, o covîrșitoare personalitate – ca și prietenul său, avocatul Dr. Wilhelm. Filderman, strălucit jurist, fost deputat liberal, liderul laic al evreilor români pînă în 1948, cînd și acesta a fost nevoit să se refugieze, trecînd granița clandestin, ca și ultimul român – a Exilului românesc, ambii eminenți luptători pentru libertatea țării noastre, pentru care, din Lumea Liberă, cu toții am militat – după cele peste patru decenii de ”damnatio memoriae” decretată de către sinistrul regim comunist… Dr. Adrian NICULESCU (lector, Facultatea de Stiințe Politice – S.N.S.P.A., București)
Asteptam de la dl. Niculescu un comentariu de substanta, nu pur terminologic si finalizat (sa zicem)ironic. Preferinta pentru Shoah decurge din unicitatea fenomenului. Ceea ce ar trebui sa comentam aici ar trebui sa se refere la tonul civilizat, la argumentarea concreta in raport cu acuzele incalificabile ale lui L.R.Din pacate ar fi cazul sa se dezvaluie si motivatia atacului intarziat al lui L.R. El este varful de lance al celor care nu-l iarta pe rabinul savant, ecumenic si care respecta tara sa de origine, pentru ca a vorbit frumos despre limba romana si despre calitatile definitorii ale poporului roman (fara sa-i scuze vreunul din vinile sale in Shoah). Cei care sustin ca antisemitismul cel mai acerb a fost si continua sa fie campion in Romania nu fac stiinta, ci politica nerealista. Singer
Stimati domni, Ca specialisti in chestiuni evreiesti, va rugam sa nu evitati un subiect foarte actual (si activ) care pare sa fie ocolit de toti cercetatorii. Anume: modul in care, in ultimele doua decenii, „chestiunea evreiasca”, antisemitismul, Holocaustul, extrema dreapta s.a.m.d. sunt folosite de unii intelectuali impotriva altora pentru a regla diferente personale sau de grup, pentru a obtine un plus de atentie si „legitimitate” sau pentru a-l impinge pe celalalt intr-o zona cenusie, impotmolindu-l in smarcurile etichetelor nespalabile si a autoexplicarii perpetue (deci intr-o aitudine defensiva abil intretinuta). S-a mai scris despre instrumentalizarea acestor subiecte, dar nu in acest fel si nu in Romania. Specialistii romani in chestiuni evreiesti par hotarati cu totii sa ignore un fenomen, care probabil convine multora dintre ei (unii participa activ si constient la intretinerea lui). Ati putea fi dvs. (sau unul dintre dvs.) care sa rupa acest consens si sa ne ofere o prima cercetare avizata si impartiala a acestui (veritabil) fenomen care promite sa se permanentizeze. Nu puteti spune ca nu va priveste (si) pe dvs.
In polemica cu Liviu Rotman profesorul de la Montpellier se foloseste de un argument fals si usor de combatut: \”shoah\” este si ramine un barbarism. Daca C.I.
\”pledeaza\” pt acest cuvint \”de sine statator\” si chiar il scrie aproape in fiecare fraza in mod ostentativ – nu inseamna ca il poate si valida, pledoaria nu
este demonstratie, intentia nu este argument.
Faptul ca istoricul C.I. ne spune ca a gasit in dictionar \”„Şoah“ (în ebraică „catastrofă“ sau „distrugere“), care se referă la masacrul sistematic…\” nu
face decit sa introduca din capul locului doua confuzii care le prezinta ca dovezi inducind defapt in eroare:
prima este aceea ca Shoah inseamna ce inseamna in limba ebraica si nu in altele (in care exista deja termenul de Holocaust) – deci este insasi atestarea
termenului ebraic ca barbarism; si a doua – \”catastrofa sau distrugere\”: tocmai aici este problema- primul sens este in ebraica moderna , al doilea in cea
biblica, notiunile sint total diferite.
Istoria unei notiuni: Holocaustul- in mod surprinzator- nu porneste de la evrei si nici de la al doilea razboi mondial. Holocaust in sens de genocid se pare
ca este folosit prima data de catre Churchill in anii treizeci in legatura cu tragedia poporului armean. Churchill folosea o metafora intrucit sensul propriu
al notiunii este ritualul arderii complete a jerfelor in lumea antica. Holocaust nu este asadar traducerea si nici macar translarea lui \”shoah\” in
limbile europene ci tocmai invers: dupa al doilea razboi mondial limba renascuta in Israel, are deja cuvintul genocid,( nu era greu de refacut prin
echivalarea celor doua componente ale neologismului grecesc), insa ii lipsea tocmai definitia atit de precisa si evocativa pe care o avea \”Holocaustul\”
european. In dictionarul monumental al lui Gesenius din sec 19 \”shoah\” apare cu sensurile de \”furtuna, zgomot, distrugere\”(Ezechiel 38,9), \”regiuni pustii,
ruine\” (Iov 30,3; 38,27) si \”distrugere\” (Psalmul 35,6; Isaia 30,3)- deci departe de ceea ce inseamna conceptul modern de genocid! Prin extindere de sens
ziarele de limba ebraica din anii 40 incep sa relateze despre dimensiunile genocidului evreilor din europa folosind cuvintul \”Shoah\” dar numai in acceptia
de \”dezastru\”.Dictionarul Even Shoshan in 4 volume editia 1966-1970 defineste cuvintul ca \”nenorocire,catastrofa\”, il exemplifica numai prin o fraza
referitoare la holocaustul evreilor din Polonia, dar nu il defineste inca drept eveniment istoric de sine statator. Insasi denominarea unui eveniment istoric
cu un termen propriu, dedicat, este problematica: pt cele doua catastrofe cruciale in istoria evreilor, distrugerea primului si al dolilea Templu- traditia a
pastrase termenul de \”hurbban\”, care inseamana tot distrugere, iar din alt punct de vedere poetul national israelian Uri Zvi Grinberg, protesteaza la vremea
lui impotriva lui \”shoah\” pt conotatia lui religioasa care ar investi genocidului si cu sensul de fatalitate. Se naste un paradox: pe de o parte unii cred ca
unicitatea genocidului evreilor atirna de un singur cuvint (\”Shoah\”)- ca si Lanzmann cel amintit de C.I., care intr-adevar l-a popularizat in Franta, dar
nu inseamna ca avea si de ce, iar de partea cealalta israelienii insisi care neavind oricum in limba lor alt termen pentru holocaust decit \”shoah\” il
folosesc numai pe acesta si nu au nici o retinere sa-l foloseasca si cind este vorba de holocaustul armenilor sau al cambodgienilor. Faptul ca Parlamentul
Israelian dedica o zi comemorativa holocaustului si o numeste in limba oficiala a tarii \”shoah\” ii garanteaza lui C.I. \”preferinta\” pt utilizarea cuvintului
in romana! Nu exista asa un cuvint in DEX! Iar in franceza, limba adoptiva a profesorului de la Montpellier gasim in orice dictionar \”holocauste\”; ba chiar
in Dictionnaire Francais- Hebreu, vol II, Menachem Banitt, Editions Massada, 1983, bunaoara, gasim la aceasta definitie \”jertfa\”, \”ofranda\” si apoi chiar
\”shoah\”;invers, sa fi cautat profesorul de la Montpellier \”Shoah\” in ebraica si sa nu fi dat de echivalentul lui in franceza? Eu l-am gasit usor in: Nouveau
Dictionnaire Hebreu-Francais, Marc M. Cohn, Editions Achiasaf S.A. Tel aviv, Librairie Larousse, Paris, 1976, chiar foarte explicit:\”tempete f., orage m.\”,
\”amener une catastrophe\”, \”l`Holocauste (1933-1945)\”.
Daca tot este numai de o chestiune de preferinte- de ce oare n-ar prefera profesorul de la Montpellier sahul decit soahul ?
Ba chiar si chou a la creme e mai profitabil. Stim deja de citeva decenii ca intre cuvinte si lucruri exista o prapastie iar de la Varlaam stim demult ca
cuvintele sint ca banii. Cu atit se inmultesc mai mult pentru un singur lucru cu atit valoreaza mai putin.
Liviu rotman nu sufera de umilitate. Il doare ca nu-l ea lumea in seama fiindca pe drept ocupa un rol minor in istoriografia Evreilor din Romania. De aceia bate apa in piua ca sa-l auda lumea caci din (ne)fericire este un om neimportant cu exceptia lui-insasi. De ce nu se scrie despre rolul lui Ghingold dela Centrala Evreilor , de ce nu se scrie de Bercu Feldman si Leibovici-Serban la CDE care in calitate de CDE-isti buni au ignorat complet shoaua si s’au concentrat pe denigrarea Israelului si respectiv mangaierea derrierului rabinului Rosen. In concluzie L.V. nu merita atentie.