Istorie şi memorie. Calvarul evreiesc (II)

O mărturie cutremurătoare, desprinsă, parcă, dintr-un infern dantesc, ne oferă Sylvia Hoişie, sub titlul Amintiri din deportarea în Transnistria (1941-1944). Ea a efectuat o călătorie în Ucraina ca să revadă, după 73 de ani, locurile în care a trăit cea mai grea perioadă din viaţă: Cernăuţi, Moghilev, Şargorod şi Djurin. Se născuse şi învăţase la Cîmpulung, dar cînd o ajunsese momentul segregaţiei, banca evreicelor din clasă trebuia marcată printr-o separaţie, ca de carantină sau de codaşă. Colegele, pînă mai ieri prietene, unele încă de la grădiniţă, s-au transformat în duşmance. Primul şoc a fost cînd l-a văzut pe rabinul lor trăgînd la o căruţă mînată de tineri legionari. Exclusă, în 1940, din învăţămînt, stătea acasă, dar fără radio, fiindcă îi fusese confiscat. Apoi, Sylvia Hoişie a fost deportată, împreună cu întreaga ei familie, în Transnistria, în trenuri de vite. De foame şi de frig, bunicii au murit pe drum. O vreme au lucrat, pentru o farfurie de linte şi cîţiva cartofi, 10-12 ore pe zi, dormind în grajduri. Au supravieţuit cu greu, ajutaţi de o familie ucraineană, care a sprijinit şi alţi evrei, aceasta numărîndu-se printre Drepţi între popoare (familia Zaberata). Dar rudele ei s-au prăpădit la Auschwitz sau ucişi […]