Japonia și japonezii

De cînd cu globalizarea, aproape că neglijăm tot ceea ce ține de specificul național. De cînd cu internaționalizarea culturii, aproape că am creat un mod nou de a vedea, simți și trăi, pe un model care devine al tuturor, fără să fie al nimănui. De cînd cu mondializarea, cînd fiecare cetățean, din orice colț al lumii devine cetățean al lumii, parcă ne este din ce în ce mai greu să apelăm la sursele identitare, la resursele unor tradiții milenare. Că ne aflăm la Borobudur, la Abu Simbel, la Surdești, în Maramureș sau la Kyoto, în preajma Templului de Aur, căruia Mishima i‑a dedicat un roman faimos. Despre identitatea japoneză și de­spre cîteva cărți din miezul ei vom încerca de această doar cîteva aproximații. Fără să fiu specialistă în chestiuni nipone, am urmărit cu interes și curiozitate, de-a lungul anilor, multele/puținele cărți ce au circulat pe la noi pe o astfel de temă. Că era vorba despre Istoria poporului japonez de Goro Hani (1964), despre Cronica japoneză a lui Nicolas Bouvier (Humanitas, 1995) sau despre ceea ce scria Élie Faure în legătură cu arta japoneză (în a sa inegalabilă Istoria Artei) ori Shuki Kato în Istoria literaturii japoneze (Editura Nipponica,1998, cu […]