Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Jocul cu focul provocărilor
Despre numirea consulului general al Ungariei la Cluj
- 14-08-2013
- Nr. 686
-
Anamaria POP
- Actualitate
- 16 Comentarii
Singurul scop care stă la baza deciziei mele (luată în urmă cu o lună şi ceva) privind traducerea unui serial de texte politice de bună calitate (selectate din prestigioasa revistă budapestană 168 Óra/168 de ore − interviuri cu personalităţi literare de calibru european, cu politicieni-parlamentari UE, studii ale unor filozofi-politologi de calibru internaţional, dar mai cu seamă texte publicistice de foarte bună calitate, scrise, într-un stil deosebit, de Tamás Koltai, publicist şi critic de teatru), pe care revista Observator cultural a avut generozitatea să le publice, a fost şi rămîne ca prin aceste instantanee din anul de graţie 2013, made in Hungary, să atrag atenţia cititorilor din România asupra responsabilităţii extrem de mari a votului electoral, asupra pericolului incredibil pe care-l poate reprezenta o majoritate parlamentară de 2/3. Majoritatea parlamentară de 2/3, asemenea unei caracatiţe, îşi extinde tentaculele asupra a tot şi a toate, inclusiv asupra vieţii particulare, intime a electoratului. Produce surprize de necrezut. În majoritatea covîrşitoare a cazurilor – foarte neplăcute, chiar dureroase. Te convinge că albul e negru, iar negrul e alb. Iar tu, dragă electorat, taci şi înghiţi în sec, n-ai ce face, ai votat această majoritate − e adevărat, fără să fi ştiut ce vrea […]
Domnule InimăRea: ştiţi vorba rabinului înţelept? …şi tu ai dreptate… şi tu ai dreptate… şi tu ai dreptate… – logica sticlei plină pe jumătate – sau goală pe jumătate… vorba aceea: operaţia a reuşit, dar bolnavul a murit…
Oricum, până la alegerile din 2014, din Ungaria, am să încerc (pe măsura posibilităţilor) să public în revista „Observator cultural” câte un „instantaneu” din viaţa cotidiană a Ungariei – selectarea textelor pe care îmi propun să le traduc… vor vorbi de la sine. Scrierile mele de publicistica vor fi rare, numai în cazuri extreme (nu sunt nici analist politic, nici nu mă ocup de politică… exist doar ca traducătoare, exilată la marginea unui minuscul sat de pe malul Dunării din melancolica Pustă maghiară… dar nu pot să nu percep ce se petrece în jurul meu.)
D-na Pop, ma-ntristeaza ce spuneti despre Ungaria. Sint dintre cei care-i admirau pe unguri, pentru curajul lor din comunism. Nu ma refer neaparat la 1956 – cind evenimentele au scăpat de sub control, iar nenorocirea care a urmat a fost numita revolutie cind a fost doar o rascoala vindicativa pina la atrocitate (avem acasă, cartea Complotul lui Imre Naghi si-al complicilor săi, unde fotografiile cu comuniști spinzurati in fata casei erau mai graitoare decit orice propaganda). Ma refer la relaxarea fata de conducerea comunista, a cetățenilor, despre care se spunea ca-l interpelau liber pe Kadar, cind mergea sa bea o bere, ca tot omul; ori la televiziunea ungară, unde emisiunea lor de reportaje era mai tare decit ar fi visat romanii, cind aveau Observatorul lui Florin Bratescu.
Ce sa spun? Ce-am mai spus, nu c-as fi fost Mafalda: democratia e un lux pe care si-l pot permite natiuni prospere pe termen lung, aproape neintrerupt. Astfel ca nu se trece criza economică prin neclintita democrație decit in tarile puternice economic.
Daca e sa comparam guvernarile noastre, ne sare-n ochi dibacia valaha de a restringe democratia pe sest, prin tertipuri de genul președinte-jucător; sau plasa de siguranță (acordurile cu FMI, al căror singur rezultate concret, pina acum, este menținerea ratingului de tara, pentru o-ndatorare pe termen nedefinit, spre vesnic. Măcar Orban spune ca cere mai mult de la populație, ca sa iasă mai ieftin la socoteala, per total fiindcă acordurile cu FMI sint infinit mai scumpe, cita vreme impun condiții economice – la noi, jaful practicat de FMI e numit privatizare cu orice chip). Una peste alta, romanii de toate felurile fac fata dibaciei de care vorbeam prin viguroasa economie la negru – salvatoare pe termen scurt; dezastruoasa, in perspectiva. Insa, ce-i drept nu-i păcat, libertatea de exprimare nu-i atinsa, asta si fiindcă funcționează vorba veche – ciinele care latra, nu musca. Ungurii or fi oameni de cuvint -au spus, au si pornit. Poate ca asta vrea Orban sa evite.
E ceva carnavalesc in a balansa, mai in serios, mai intre ghilimele, notiunile de stinga si dreapta la ai nostri (la vecini nu ma uit, conform sacrosantului principiu al neamestecului in trebi vecine). Atitia lustri de tranzitie, cu alternante “democratice” la putere si tot ce s-a putut vedea/inregistra e lipsa totala de programe plauzibile, desantatul populism preelectoral si gangsterismele (legislative si, mai ales, fiscale, cleptocratia) interregnului interelectoral, cind cea mai benigna reusita e improvizatia urmind mult mai multe cai decit capetele sinistre ori dextriste dintru cari purcede.
Si, personal, ceva amuzant (de la muza…) Imi veni in minte cum aflam, cam in acelasi timp, pe viu, despre Kicsipop si, mediat, despre kitchi apa la Aitmatov, cum unele se legau/leaga cu Fire de tort, cum…cum zic Krugman & cie? : Our masters’ children… our children’s masters? Maîtres à penser (si asta, si acum)… Penser democratia, electoratul…
Dragă Domnule InimaRea – GMT îmi este bun prieten de foarte mulţi ani. În 2001 eu i-am tradus celebra „Scrisoare către prietenii mei români” (apărut iniţial în rev. „Dilema”), text în jurul căruia s-a structurat volumul de dezbateri intitulat „Intelectualul român faţă cu reacţiunea” (Ed. Curtea Veche Publishing, 2002). Probabil că în viitorul apropiat am să propun rev. „Observator cultural” un studiu excelent scris de Gazsi (aşa-i spunem noi, prietenii) acum câteva zile, intitulat „Naţionalism vs. etnicism” – tocmai acum finalizez traducerea.
Până acum câţiva ani şi eu eram absolut convinsă că maghiarii sunt deosebit de activi, iar când sunt nemulţumiţi de guvernarea ţării… ies în stradă, protestează îşi revendică drepturile (ex. revoluţia din 1956). Am fost nevoită să mă conving că m-am înşelat (şi, sunt foarte mulţi ca mine). De-a lungul anilor maghiarii au fost persuadaţi (să mă exprim elegant), li s-a injectat frica. În ultimii ani nici pe departe nu s-a ieşit în stradă în număr la fel de mare cum s-a ieşit în România, în timpul guvernului Boc. Aici lumea a fost învrăjbită… tinerii împotriva vârstnicilor, studenţii împotriva părinţilor, intelectualii împotriva muncitorilor… şi… s-ar putea continua. Cei care îndrăznesc să iasă în stradă… peste câteva zile îşi pierd serviciul (conform noii Constituţii nu mai există preaviz, nu se motivează datul afară), din facultăţi. În mare parte din mass-media deseori propaganda e la nivelul anilor 50, doar că este înlocuit cuvântul „tovarăş” cu „domn”. Lumea tace şi înghite − logica „numai rău să nu fie”.
Recent, ca să-şi „peticească” prestigiul pierdut (cunoaşteţi zicala: „cine-i prost e şi fudul”…), guvernul Orbán a pus în cârca populaţiei o „greutate” care valorează în jur de 14 miliarde de forinţi: cu atât ne costă mai mult dobânda sumei împrumutate de pe piaţa liber bancară, faţă de cea de la IMF. Şi, asta numai ca să poată anunţa înainte de alegeri plata sumei dobânzii datoriilor la IMF − plată cu mult înainte de termenul limită. Vă mai amintiţi ce bine ne-a fost în România când Ceauşescu a anunţat că ne-am plătit datoriile externe? Conform statisticilor oficiale, în Ungaria peste 200.000 de copii rabdă de foame… iar 1,5 milioane de persoane se chinuiesc sub nivelul minim de trai… au emigrat peste 500.000…
Nu-i vorba c-aş demoniza eurosceptismul − UE are destule „bube-n cap”. În opinia mea cea mai mare lipsă a UE (pe lângă birocraţia de viteza melcului) se referă la faptul că n-a fost pregătită să primească ţările din zona est-europeană în rândul ţărilor cu democraţii vechi. N-are metodele necesare pentru armonizarea necesară.
Credeţi că mâna forte a „nucleului dur” din UE e… mai forte ca mâna unei dictaturi… de exemplu, mâna lui Vladimir Putin? (Ca să nu mai vorbim de cea a lui Kim Jong Woon, din Coreea de Nord).
Nu, cei mai mulţi oamenii din Ungaria nu consideră că le-ar fi mai bine în afara UE – numai că nimeni nu-i întreabă… aici guvernul Orbán gândeşte în locul tuturor. Cei mai mulţi oamenii din Ungaria sunt atât de manipulaţi şi de speriaţi, încât au ajuns într-o fază de abulie avansată… aproape că nu mai ştiu ce înseamnă o minimă normalitate.
(Aţi auzit de Lege privind înmormântările sociale, votată de Parlament în 16 mai 2013? Dacă n-ai bani de înmormântare… administratorii cimitirelor îţi oferă gratuit un loc de groapă, dar aparţinătorii trebuie să-şi asume o participare activă, personală pe parcursul înmormântării, printre altele: îmbrăcarea defunctului, pregătirea gropii, a catafalcului, ceremonia luării de rămas bun, respectiv, coborârea sicriului sau a urnei, astuparea gropii. Dar de legiferarea asigurării condiţiilor pentru formarea viitoarelor cupluri de tineri… aţi auzit? Asta în scopul formării viitoarelor cupluri de tineri, ca să crească natalitate. Programul a demarat – experimental – la începutul verii −, ne-a costat 10 milioane de forinţi… urmând ca în toamnă să fie legiferat.)
În cazul Ungariei nu există condiţii preferenţiale pe piaţa de împrumuturi (or, împrumutul cu o dobândă de 7-8% credeţi că este de preferat faţă de cel cu o dobândă de 2-3%?) – Ungaria are o economia mică, fragilă, dependentă de celelalte ţări europene, cu o credibilitate redusă pe piaţa externă (scădere vertiginoasă înregistrată în ultimii 3 ani).
Pentru mine patria adevărată (natală sau adoptivă) este locul unde sunt respectate drepturile omului, libertatea cuvântului, alteritatea, demnitatea, competenţa profesională… unde există o minimă imagine a viitorului, unde există speranţă… Chiar dacă am peste 60 de ani… probabil că mă voi muta într-o ţară unde există speranţa măcar în ceea ce priveşte reuşita luptei pentru respectarea drepturilor omului şi a regulilor democraţiei…
Critiatac, ian 2012, GM Tamas: Împotriva lui Orban, da -cu Europa, nu.
Intervenție a lui Claud Karnouch, la comentarii, in aceeași nota.
Doamna, daca ungurii s-ar simți inselati de actuala guvernare, nu s-ar sfii sa iasă-n strada. Fata de romani, ungurii au reputatia de anticomunisti activi, sint modele de rezistența împotriva regimului totalitar. De unde, socialimul-gulas, incomparabil cu ceausismul.
Nu trebuie demonizat eurosceptismul, e o atitudine indreptatita democratic. Si moral, as spune, datorită imaginii actuale a „Europei”, unde „nucleul dur” tinde spre politica de mina forte. Daca ungurii socotesc a le fi mai bine in afara UE, ar putea avea dreptate. Dar nu cred ca Orban chiar vrea sa iasă din „club”. Deocamdată, nimeni nu știe cum ar fi posibil așa ceva. Deci, Orban joaca tare, pentru condiții preferentiale pe piața împrumuturilor – specialitate maghiara, de altfel.
Cit despre sovinism – duios numit de dv „nationalism” – traiti intre unguri si va mira? Daca va-nselati in privința patriei dv adoptive – V-ați gindit?
Poate ca frecventati o lume europeană, liberala, modern corecta politic, dar v-ați gindit la adevarata sa influența asupra electoratului maghiar?
Oricum, fara revolta masiva împotriva guvernării, nu se justifica ideea dv ca votul popular ar fi mistificat.
Domnule InimaRea – nu cred că-i foarte potrivită comparaţia stânga / dreapta din România cu stânga / dreapta din Ungaria… Fiecare îşi are specificitatea. E adevărat, nu sunt îndreptăţită (n-ar fi moral) să-mi dau cu părerea despre viaţa politica din România, pentru că nu trăiesc zi de zi acolo, dar după câte citesc în presă şi văd la emisiunile tv. pe net… păi, e o diferenţă enormă între dreapta din România şi cea din Ungaria. Măcar şi pentru simplul fapt că actualul guvern de dreapta de la Bp. este impregnat de extremism şi antisemitism… xenofobia şi rasismul sunt deja mai vechi. Practic, de câteva luni bune guvernul-Orbán concretizează programul electoral al Partidului de Dreapta (Jobbik), partid care a „năşit“ şi susţine Garda Naţională Maghiară, o formaţiunea paramilitară (cu toate că această grupare a fost interzisă). Nu degeaba în numai 3 ani au emigrat mai mulţi (în special tineri) decât o făcuseră după înfrângerea revoluţiei din 56.
Marea greşală a liderului socialist F. Gyurcsán a fost (după umila mea părere) atunci când n-a avut puterea să stingă conflictul generaţiilor din interiorul partidului – cei cu state vechi de plată nu numai că l-au împiedicat (alături de opoziţia de atunci − actuala guvernare) să guverneze, dar l-au mai şi trădat în mod jegos.
În momentul de faţă singura persoană de care îi este teamă lui V. Orbán este fostul premier F. Gyurcsán – motiv pentru care-l criminalizează şi după atâţia ani…
Cât priveşte „dictatura” UE… cred că mai degrabă este vorba de respectarea unor reguli acceptate / semnate de ţările care au solicitat intrarea în acest club.
De altfel, guvernul-Orbán face tot ce-i stă în putinţă să scoată Ungaria din UE – n-o să mai aştepte să fie poftit să închidă frumuşel uşa după sine… ci o va trânti el, cât de curând… conducând ţara (şi turma de oi) spre Răsărit.
În paranteză fie spus, social-democraţii din Ungaria şi România sunt în relaţii dintre cele mai bune – la congresul din primăvara asta a social-democraţilor din Ungaria delegaţia social-democraţilor din România a fost primită cu mare entuziasm (cu toate că gardiştii extremişti i-au baricadat intrarea).
Oricum, „stânga” din Ungaria nu va câştiga la alegerile din 2014 – eventual marea coaliţie (liberalii, social-democraţii, conservatorii moderaţi, ecologiştii), care bate pasul pe loc (tropotita de la Scorniceşti)
@Inima Rea: perfect de acord cu (aproape) tot ce spuneti in ultimul mesaj. Inclusiv in privinta social-democratilor din Ro, cu precizarea ca in perioada lui Nastase aveau totusi relatii bune cu socialistii ungari.
@Anamaria Pop: va multumesc pentru interventie. Asa e, nimic de zis, in privinta guvernarii Orban. Cu atit mai repulsiva e (pseudo)reactia organismelor UE, dominate de PPE, care altminteri sint foarte vigilente cu presupusele derapaje din proiectul de Constitutie al Romaniei.
In privinta „blestemului trecutului comunist”, cel putin, nu sintem noi responsabili de ce-am ales: au ales altii pentru noi…
Domnule Paul Cernat – îmi pare bine că participaţi la aceasta mini „dezbatere” pe marginea opiniilor mele… care nici într-un caz nu s-au dorit o jignire la adresa electoratului. Am dorit (şi, voi dori în continuare) să atrag atenţia asupra responsabilităţii enorme pe care o implică votul electoral. Poate că noi, cei care purtăm în spate blestemul trecutului comunist… ar trebui să cumpănim mai bine în mâinile cui ne încredinţăm din 4 în 4 ani existenţa. Pentru că electoratul este cel care încredinţează puterea unei guvernări… după care această guvernare fie ne duce la sapă de lemn şi ne pune pumnul în gură, fie ne oferă normalitatea dorită. Din punctul lor de vedere elitele de la guvernare fac o treabă excelentă în Ungaria, pentru că şi-au bătut în cuie funcţiile pe mulţi ani de acum încolo (conform noii Constituţii nu se poate mişca în front, nu se poate vota nici o schimbare dacă noua guvernare nu are o majoritate de 2/3). În acelaşi timp, elitele din opoziţie (liberalii, social-democraţii, conservatorii moderaţi, grupările civice ş.a.m.d.) nu prea au unde-şi desfăşura proiectele. În cea mai mare parte mass-media (de toate felurile) este în mâinile actualei puteri, iar opoziţia criminalizată zi-noapte. Actuala guvernare cunoaşte perfect psihologia mulţimii, comunică perfect cu oamenii, ştie exact la ce rezonează, astfel că oferă spectacole de proasta calitate (naţionalism şi antisemitism)…
În altă ordine de idei v-aş sugera să citiţi blogul din New York Times al profesoarei Kim Lane Scheppele de la Univer¬sitatea din Princeton. Iată în acest sens două linkuri:
http://krugman.blogs.nytimes.com/2013/06/17/1984-hungarian-edition/
http://krugman.blogs.nytimes.com/2013/06/09/beware-of-hungarians-bearing-gifts/
În încheiere v-aş sugera să citiţi modesta mea traducere a interviului cu Gabriele Zimmer (deputat european) pe margine „Raportului Rui Tavares” în Parlamentul European de la Strasbourg, în data de 2 iulie a.c. A apărut tot în revista „Observator cultural”. Iată şi linkul:
http://dev.observatorcultural.ro/Nu-sintem-impotriva-Ungariei-De-ce-ati-asteptat-pina-acum*articleID_28982-articles_details.html
Paul Cernat: lobby a avut si România de Dreapta, dar împotriva celei de Stinga. UE s-a autosesizat in privința Ungariei, dar in cea a Ro, a cam fost sesizată, energic – încă. Ceva ce n-am văzut la unguri care, dimpotrivă, atunci cind UE si-a manifestat nelinistea fata de noua constituite, au sărit si din Stinga, si din dreapta, sa denunte dictatura Uniunii.
Liderul socialist ungar a comis eroarea fatal politic – a recunoscut ca a mintit, in legatura cu starea reala a economiei ungare. Or, modelul politic e Clinton – recunoaști o eroare teoretica, nu una reala (legatura nepotrivita, de pilda, nu adulter).
E de remarcat stingacia social-de mocratilor României: in timp ce Dreapta a avut relații chiar bune, si cu Stinga, si cu Dreapta din Ungaria, Stinga e pusă pe harta.
Deci, Stinga nu e tembela prin definitie. Ddoar uneori si-n anumite părți din Europa, pare cam de la tara – așa.
Erorile electorale nu le face populatia, ci elitele care guverneaza prost. Populatia are dreptul sa sanctioneze prin vot negativ sau prin absenteism. Va aduc aminte ca in majoritatea tarilor europene si in SUA alegerile parlamentare nu beneficiaza de participarea a 50%. Ba, as spune ca popoarele cele mai multumite participa uneori cel mai putin. Multi absenteisti absenteaza din nesimtire, din dezinteres civic si politic, din o mie de motive.
Cum decidem, domnule @Inima rea, care e Alegerea justa? E cineva in posesia adevarului absolut? Cum putem prevedea in ce directie o va lua o formatiune dupa ce ajunge la guvernare? Frumusetea democratiei parlamentare tocmai asta e: ca poate sa-i sanctioneze la urne pe cei care insala asteptarile electoratului. Cit despre cei care nu participa, daca nu accepti regulile jocului nu vei cistiga niciodata, decit prin revolutii antisistem. Cel mult, cite un referndum de demitere a presedintelui, la pachet cu cei care nu vin la vot oricum, si cu sprijinul interventionist al marilor puteri garante, interesate sa creada ca s-au furat 2000 000 de voturi si ca suspendarea presedintelui nu exista in Constitutie.
In privinta lui Viktor Orban, as vrea sa vad reactii ale liderilor UE comparabile cu cele la adresa Romaniei de anul trecut. Nu le vad, pentru ca Ungaria lui Orban are un lobby mult mai bun. Sa fie oare de vina PPE? Comunitatea de la Visegrad? Germania doamnei Merkel? Dublul standard e nu numai flagrant, ci si ingrijorator.
Paul Cernat: da, d-le Cernat, majoritatea covirsitoarea vine după o geuvernare catastrofala, in ochii electoratului. Prin vot negativ, relativ independent de programul politic mimat de „alternativa” la guvernare.
Electoratul e ceva care funcționează ciclic. Potrivit legii electorale. Intre funcționari, exista doar populația care suporta efectele guvernării. La rigoare, si pe cele ale electoratului neinspirat.
Diferența dintre populație si electorat apare pregnant la alegeri, electoratul fiind factor activ electoral al populației ( a la Farfuridi, spus). Cind peste jumătate a populației refuza rolul electoral, oferta politica e refuzata, alegerile ar trebui reluate cu alți protagonisti, alte idei. Programe etc. Dar constituită permite formarea unei majoritati zdrobitoare si-n aceste condiții, caz in care d-na Pop are dreptate, electoratul e vinovat, nu populația.
Pentru a ne feri de erori electorale, ar trebui ca electoratul sa tinda către 0. Dar daca si-așa s-ar forma pirdalinica de majoritate, ce ne mai facem? Ne punem cenușă-n cap, tot noi sintem vinovați – de absenteism.
Nu cred că prin cele scrise aş fi jignit electoratul – indiferent din ce ţară. Nu e vorba de a da vina pe electorat, în general, ci pe electoratul care nu se informează, care se lasă păcălit, minţit, ştiind din start că o putere politică (indiferent de culoare) nu-şi va îndeplini nici măcar 1% din promisiunile făcute în campania electorală. În Ungaria, în urmă cu 3 ani s-a votat cu revoltă, cu furie, pedepsind coaliţia social-liberală (care, cu toate că făcuse foarte multe greşeli, a echilibrat, totuşi, cât, de cât, măcar economia ţării). Actualul guvern Orbán, în numele celor 2/3 îşi bate joc de ţară, foloseşte cartea naţionalismului, pe cea a etnicismului, face exact ce doreşte ca să rămână la putere… Face tot ce doreşte atât în politica internă (începând de la schimbarea nejustificată a Constituţiei, până la anihilarea statului de drept, ocuparea pentru 5, 7, 9, 11 ani a unor funcţii de decizie, reducând rolul Curţii Constituţionale la cel de marionetă… şi… aş putea continua lista cu elementele dictatoriale), cât şi în politica externă (export de vrajbă, naţionalism, trufie nejustificată… ceartă cu toate ţările învecinate, inclusiv cu instituţiile UE). În Ungaria nu mai există sistemul frânelor şi echilibrului constituţional, opoziţia este pusă la tăcere, tot timpul criminalizată – asta în timp ce electoratul este manipulat şi minţit în continuare, oferindu-i circ şi stadioane de fotbal în loc de pâine.
Domnule @InimaRea, Hitler nu a fost votat de o mare majoritate, ci de putin peste 30%. Asta asa, pentru acuratete…
Aveti dreptate, e absurd sa dai vina pe electorat cum ai da vina pe o persoana, pt. ca, vazi Doamne, nu s-a oprit la timp si a votat cu 60% la suta pentru o forta politica sau alta (FiDESZ, respectiv USL). N-ar trebui mai bine sa ne intrebam cit de boacana au facut-o socialistii in Ungaria si PD-L in Romania de s-a ajuns la asemenea majoritati halucinante? In loc sa taxam insuportabila aroganta a politicienilor, tot pe electorat il punem la zid?
Da, stiu, victima e intotdeauna vinovata.
Pledoaria pentru echilibrul parlamentar poate fi justificata de unele efecte ale victoriei lejere in alegeri dar nu si de esenta actului democratic, care decreteaza ca votul consfinteste optiunea electoratului. Speculativ, electoratul nu-si dorește binele, e antidemocratic cind votează larg majoritar una din optiunile din lista electorală.
N-are cum fi astfel. Știu, așa si Hitler… Mai știu si ca nu-i adevărat, transformarea democraței in dictatura nu-i din vina victimei, nici a electoratului – victima si el, apoi.
Faptul ca Ungaria concurează cu România pe culoarul democratiei de fatada e o veste tare proasta pentru tot blocul ex-sovietic.
In chip misterios, 2/3 vecinilor imi suna familiar. Schimbind cele de schimbat, pina si spotul PAT… Cum se poate? De ce? De unde?
Revista 168 óra este o revista a stingii din Ungaria care nu are prestigiul pe care o are revista de stinga din Romania, Observatorul Cultural (mutatis mutandis, desigur). Oricum, politica de solidaritate stingista a revistei Observatorul Cultural trebuie, totusi, acceptata. Insa a numi ATV-ul \\\”singurul post de televiziune particular realmente independent şi echidistant\\\” este cam prea de tot (chiar hilar, in Ungaria…). Iar a arunca responsabilitatea rezultatului de 2/3 asupra votantului de rind nu pare a fi in acord cu vocatia democratica a stingii. Este manifestarea unui dispret elitist fata de electorat care nu vrea sa ia act de avertismentul celor destepti care stiu, din capul locului, ce este bine si democratic…