Jocul cu „istoria“

  • Recomandă articolul
Invocarea aproape poetică a „poporului“, care pare a convoca o misterioasă credinţă în puterea magică a rolului acestuia în istorie, este din nou la ordinea zilei. Iar ocaziile pentru a invoca „poporul“ n-or să lipsească în anii ce vin. Dacă în Occident comemorarea Primului Război Mondial a început acum doi ani, la noi aceasta a început abia pe 28 august. Şi asta pentru că România a aşteptat doi ani pentru a-şi da „neutralitatea“ pe război. Iar în această perioadă România a negociat dur cu Antanta, obţinînd promisiunea unei extinderi a teritoriului spre vest pînă spre Tisa. „Realpolitik“ sau „interes naţional“? Probabil şi una, şi alta, în viziunea celor care conduceau atunci România! Ar fi fost posibilă Marea Unire fără participarea la război? „Istoria“ a dat, aparent, dreptate antantiştilor, dar aşa-numiţii „germanofili“, de care vorbea Lucian Boia în cartea cu acelaşi nume, au fost ei nişte trădători? Nişte „rătăciţi“? Cert este că, pe 28 august 1916, România a declarat război Austro-Ungariei, cu care avusese un acord – e adevărat, secret (totuşi, un tratat) – încheiat încă din 1883, pe care-l anulase de drept în august 1914, cînd optase, după începerea Primului Război Mondial, pentru neutralitate. Tratatul din 1883 fusese îndreptat împotriva […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.