Jocul cu vocile narative

  • Recomandă articolul
Invizibil, cel mai recent roman al lui Paul Auster, tradus în română la Editura Univers, anul acesta, confirmă faptul că scriitorul american nu şi-a epuizat resursele imaginative şi că, poate cel mai important, a reuşit să evite căderea în autopastişare. Invizibil nu rămîne în umbra celorlalte cărţi care l-au consacrat pe Auster (The Trilogy of New York, Leviathan, The Book of Illusions etc.), dimpotrivă, structura inedită, precum şi personajele misterioase şi vii îl recomandă ca fiind, dacă nu chiar cel mai bun roman al său, aşa cum s-a afirmat frecvent în presa internaţională, atunci clar printre scrierile lui de vîrf. Este interesant de observat cum, la Auster, interesul pentru formă beneficiază de o atenţie ridicată: structura complexă a cărţii îl ajută pe romancierul american să confere cititorului o libertate mai mare de interpretare, perspectivele diferite asupra evenimentelor, relatate de mai mulţi naratori, oferind un final deschis şi elimină orice risc al previzibilităţii. Jocul dintre autor, naratori şi personaje, identitatea construită fragmentar, precum şi motivul, tratat în manieră postmodernă, al manuscrisului găsit sau primit, apropie cartea de romanul său din 2006, Travels in the Scriptorium; dacă aici însă accentul este pus pe planul metadiscursiv, pe întîlnirea autorului cu propriile personaje, în […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }