„Jos mîinile de pe cultura maghiară!“
- 24-12-2010
- Nr. 556-557
-
Iulia POPOVICI
- Focus
- 4 Comentarii
Luni, 20 decembrie, Parlamentul de la Budapesta, dominat, cu două treimi dintre membri, de partidul conservator Fidesz, a trecut o controversată lege privind controlul presei, în timp ce afară, în urma unui apel trimis pe Facebook, manifestau 1.500 de oameni care susţineau că noile prevederi legislative restrîng libertatea media. Între timp, un director de teatru aşteaptă să fie dat afară şi un partid – să-şi regîndească politica. Noul organism de gestionare a informaţiei se numeşte Autoritatea Naţională pentru Mass-Media şi Comunicaţii (NMHH), al cărei consiliu este abilitat să aplice amenzi consistente – pînă la 92.000 de euro (ceea ce echivalează cu forţarea închiderii întreprinderilor de presă cu buget mic) pentru orice conţinut de presă considerat „neechilibrat politic“. În plus, jurnaliştilor li se poate cere să-şi declare sursele către NMHH, în cazul unei situaţii de „siguranţă naţională“. Toate subiectele de articol, inclusiv cele de opinie sau ştirile, vor avea drept de replică garantat. Mass-media va fi obligată să difuzeze orice informaţie considerată de NMHH ca „necesară pentru societate“. Consiliul Executiv va numi directorii serviciilor publice de me-dia, iar televiziunile şi radiourile publice vor fi transformate în organizaţii nonprofit supervizate de NMHH. În esenţă, prevederile sînt atît de arbitrare, încît orice […]
Am putea crea facilitati pentru exprimarea in RO a intelectualilor care au probleme in Ungaria.
Stimata Doamna Iulia Popovici,
daca v-ati fi dat osteneala sa verificati cat de cat realitatea datelor, atunci nu ati fi minimalizat pregatirea profesionala a doamnei Szalai Annamaria:-doua diplome de institut de invatamant superior si o diploma de Facultate de Stiinte Economice al Universitatii Lorand Eotvos una dintre cele mai renumite universitati ale Ungariei , site-ul este cel al parlamentului ungar, si nu vreunui mincinos.http://www.parlament.hu/internet/plsql/ogy_kpv.kepv_adat?p_azon=s025
Din 2003 este lector universitar la Institutul Kodolanyi Janos, sectia comunicatie.
In legatura cu Domnul director, Va rog sa nu Va emotionati prea mult, nimeni dar absolut nimeni nu este dat afara da la serviciu pentru ca este evreu sau homosexual, dar Directorul Alföldi, ajuns la conducerea teatrului in iulie 2008, la inceperea stagiunii a concediat 18 (optsprezece) actori din care unii emeriti, sub motivul ca nu intra in planurile stagiunii urmatoare a teatrului.
In anul 2009 a mai concediat 7(sapte actori) dintre care doi emeriti.
Spectacolele regizate de dansul, aveau puternice tonalitatzi sexuale si homosexuale.
In 2009, directorul Alföldi R. a cerut actorilor sa renunte la 10% din salar, sub motivul ca teatrul nu va primi de la Ministerul culturii, suma de 85 milioane de forinti drept subventie a cheltuielilor, actorii au fost de acord, dar pana la urma s-a aflat ca teatrul national a primit pana la urma aceasta suma , iar actorilor nu le-a fost returnata suma retinuta.Pentru atitudinea controversanta, nu o data a fost reclamat.
Cazul cu 1 dec.1918, i-a picat la moment , sa se martirizeze, daca Dansul ar fi avut destula tarie de caracter, ar fi rezolvat altfel, asa cum Ara-Kovacs Attila si Gaspar Tamas Miklos au publicat in presa scrisa pozitiile lor in acest sens.
Extremistii de acuma , sant rezultatul politicii mincinoase a guvernului Gyurcsanyi, in fiecare tara este cate o grupare, Noua dreapta, (Romania), Slovenska Pospolitost (Slovacia)
Renouveau Francais, Partido Nacional Renovador, etc..
…că e aşa simplu? http://www.hotnews.ro/stiri-politic-8154591-bugetul-sgg-suplimentat-23-milioane-lei-pentru-organizatii-apartinand-minoritatilor-udmr-principalul-beneficiar.htm
Norocul nostru că … nu avem nevoie de cenzura oficializată printr-o instituție guvernamentală.
Subfinanțarea duce de râpă cultura în România.
„… o bună bucată din mersul politicii și al culturii” stă în înfometarea cu bună știință a creatorilor și doritorilor de cultură, nu în politica de la Budapesta…