Joyce’s Voices
- 20-06-2014
- Nr. 727
-
Şerban FOARŢĂ
- Focus
- 10 Comentarii
Pentru că, anual, în 16 iunie, se serbează aşa-zisa Bloomsday şi pentru că, de la apariţia, în română, a epocalului roman Ulysses se împlinesc, la finele lui 2014, trei decenii, îmi îngădui să „reeditez“, nu fără unele retuşuri, cronica-mi literară de atunci (într-un, ea însăşi, stil cvasijoycian – de unde, nu puţine mots-valises), apărută, cu rînduri ilizibile şi multe chixuri de tipar, într-o foaie ce mai dăinuie şi azi. Republicarea cronicii, acum (după ce, în 1984, anul lui Orwell şi, deopotrivă, Amalrick, în vitregia iernii ceauşine, ivirea unei tălmăciri de un asemenea calibru va fi fost aproape un miracol), aş vrea să fie luată drept un discret omagiu adus celui ce-a fost – şi este – marele Mircea Ivănescu Evenimentul, marele event, al anului, pe ducă, ’84 e, în materie de traduceri (dar şi altfel), apariţia lui Ulysses în română (la Editura Univers, în două tomuri). Tălmăcirea capodoperei joyciene e opera lui Mircea Ivănescu – şi nu diferă, ca însemnătate, semnificaţie culturală şi valoare, de întoarcerea, cîndva, pre limba noastră, de către George Murnu, homeridul, a epopeii înseşi eponime… Heureux qui, comme voyage, a fait un bel Ulysse! (În ce măsură-i e îngăduit unui nonanglist, aşijderi mie, să-şi dea asupră-i […]
Adica asa cum zice francezul (espece de…), sau cum stiati ca pot gandi niscaiva comentatori din vremea aceea? caci, asa cum va vad eu acum, nu v-as fi banuit de asemenea…renuntari; drept e si ca in ’84 nu era tocmai lesne de combatut, ma gandesc… Se vede insa ca gandul de atunci a fost, de fapt, bun, asa cum e cu toate cele care se numesc „primul gand”(caci primul gand e cel mai bun bun)
Nu numai că ar fi trebuit, dar l-am şi reprodus în ciorna eseului din ’84. Am renunţat, apoi, la el, dintr-un motiv stupid şi pueril: oroarea de a fi, printr-însul, luat drept o specie de protocronist!!!
Aveţi dreptate: ar fi trebuit…
Vă scriu din nou, amintindu-vă citatul din „Geniu pustiu” de Eminescu, pe care l-aţi pus drept moto poeziei dvs (din „Rimelări”) intitulată „Bloomsday”:
„Ascultaţi cântecul absurd al unei zile care n-a avut pretenţiunea de-a face mai mult zgomot în lume decât celelalte în genere; extrageţi din asta poezia […] şi iată romanul.”
Nu credeţi că ar fi trebuit reprodus şi în acest eseu, ca definiţie a romanului lui Joyce?
Este o simplă întrebare.
Îmi pare bine să ne întâlnim, după atâta vreme… Mulţumiri!
Mă bucur şi vă mulţumesc pentru Sonetul integral citat.
În ceea ce-l priveşte pe Mircea Ivănescu (de fapt, M. Ivănescu, – numai că traducerea-i din Joyce este semnată Mircea…, cu numele întreg), transcriu şi eu o poezie a mea (din „Spectacol cu Dimov”, p. 39), care-l evocă fără… echivoc:
Pe domnul care-şi face pete
pe mâini (când scrie), pe Mopete
l-am cunoscut (când da să urce,
noi coborând) în prag de lift.
Ploua cu ace de molift
şi n-ar fi vrut să ne încurce
pe mine şi Dimov, cu care
ar fi făcut o patrulare
prin ploaia de a cărei apă
se apăra prin ridicare
de guler şi prin două sticle
de amprentabile bezicle.
Era-nsoţit de-o groasă mapă
cu poesii, mai vechi, mai nouă,
în care, îndeobşte, plouă
şi-n care el, pe larg, descrie
cum e pe cale să le scrie
într-un poem care transcrie,
în şiruri paralele, ploaia,
sau cum se aşeza să ningă
şi fulgii ezitau în aer
mai înainte să ne-atingă,
iar dacă se porneau cu droaia,
învăluindu-ne-ntr-un şlaier,
doar ceaiul lumina odaia,
sau opalina Biedermeier,
pe care nu putea s-o stingă.
Admirabil eseu.
Pentru că aţi tradus, domnule Foarţă, un fragment dintr-o scrisoare a lui Joyce (din 20 septembrie 1928), îmi permit să reproduc în continuare (din „Opera somnia”, p. 299) Sonetul dvs. care versifică fragmentul:
Să fii un dandy al orbirii proprii,
culoarea s-o îmbraci, a câteşi trei
consecutive stadii ale ei,
pe care, surâzând, să ţi le-aproprii:
o haină şi bretele verzi să-ţi iei,
dar ghet(r)e cenuşii, ca domnii sobri, –
în vreme ce te bucuri de oprobrii
din partea unui cor de farisei,
infatigabili ca o master’s voice…
Cravată şi sombrero ia-ţi, ca fierea
de negre, – îmbrăcându-te în om
trecut din verde-n gri: din glaucom
în cataract… Şi-aşteaptă-ţi lichefierea
homericei retine: fii James Joyce!
Aprecierea domniei voastre, domnule Câmpeanu, mă bucură cu-atât mai mult cu cât nu sunteţi un, aşa-zicând, joycianolog, ca mine, du dimanche, – dar unul veritabil: de fiecare zi, adică, plus Bloomsday.
……dar de fel „Joyceless”!
Pentru mine este greu sa-mi imaginez o ocupatie mai datatoare de incantari decit deschiderea de „mots-valises” oferite aici de domnul Foarta. Si, este cu adevarat greu de inteles miracolul publicarii in Romania anului 1984 a acestei traduceri monumentale. Am citit-o abia dupa 1990 cind am avut din nou acces la carti din Romania. Splendida opera de talmacire a remarcabilului Mircea Ivanescu, si extraordinara evocarea-cronica a domnului Foarta. Multumesc!
Este si un act generos reparatoriu, un contrast mai mult decit oportun la comentariul de Heideggerian cu apucaturi balcanice facut de cel care a publicat „Mastile lui M.I.”:
„In biografia mea spirituala nu fusesera prevazute niciodata cele zece ore petrecute cu Mircea Ivanescu(…) Cu adevarat, nimic nu prevedea dialogul nostru. Nici vreo cunoastere anterioara, nici distante «afinitati elective», nici pasiuni culturale impartasite in mod explicit. Unde ne-am fi putut intâlni? Traiam pe continente culturale extrem de indepartate. Ce ar avea de discutat, m-a intrebat un prieten, traducatorul lui Heidegger cu cel al lui Joyce?“