Judecati nedrepte

  • Recomandă articolul
Am citit nu numai cu surprindere, ci si cu o mare amaraciune, referintele colegului Marin Mincu, din articolul publicat in numarul 275 al Observatorului cultural la adresa regretatului Marian Papahagi. Nu credeam ca cineva va asocia vreodata tocmai numele reputatului profesor si critic literar, brutal disparut dintre noi, cu neincrederea in valorile literaturii romane. Fostul director al Accademiei di Romania din Roma si-ar fi exprimat-o intr-o convorbire particulara cu M.M., atitudine pe seama careia ex-profesorul de la Universitatea din Firenze pune pretinsa neimplicare a confratelui sau in promovarea valorilor romanesti in spatiul italian. Scoasa din cine stie ce context al unei conversatii intre cei doi, parerea citata, dupa care „este nevoie sa crezi in valorile pe care le difuzezi“ – daca va fi fost astfel formulata –, devine proba a acuzarii si, implicit, argument in evidentierea, prin contrast, a propriei activitati de promotor in strainatate al valorilor nationale. In ce-l priveste pe Marin Mincu, e vorba de-spre o activitate deja cunoscuta si pretuita cum se cuvine. Am scris si eu, nu de mult, despre ea, elogiind-o dupa merit. Pe de alta parte, insa, nu pot ramine indiferent la „constatarea“ pe care o face, fie si cu precautia retorica a „regretelor“ […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12882 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }