Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Jurii, gale, premii, nedumeriri, refuzuri, „politică şi cultură“
- 15-01-2014
- Nr. 706
-
Bianca BURŢA-CERNAT
- Actualitate
- 7 Comentarii
„E interesant cum ne începem poveştile cu o descriere a vremii/ ca şi cum am fi înţeles că primul lucru de spus despre noi/ e că plouă, ninge, bate vîntul sau nu.// Sînt şi poveşti care se petrec în afara vremii,/ dar e greu să le spui pentru că din păcate/ aceleaşi poveşti se întîmplă şi în afara memoriei“ Dan Sociu Vino cu mine ştiu exact unde mergem În 2010, Academia Română propunea (prin vocea profesorului şi criticului Eugen Simion) ca ziua naşterii lui Eminescu să fie declarată Ziua Culturii Naţionale. Preluată de un grup de parlamentari PSD şi PNL, sugestia s-a transformat în proiect de lege. Adoptată de Parlament, în toamna aceluiaşi an, cu majoritate de voturi şi promulgată de preşedintele Traian Băsescu, legea cu pricina a prilejuit unul dintre rarele momente de consens politic postdecembrist. O decizie care nu încurca, în fond, nici un fel de iţe în lumea politică, nu contravenea vreunor jocuri partinice, nu implica nici un fel de dispută. În imediatul intereselor politice, legea în discuţie nu va fi avut mai mult decît o importanţă marginală, fiind o reverenţă politicoasă în faţa a ceea ce înseamnă cultură (naţională). Acest gest politic a […]
Am readerat şi eu la formula asta, acum 10 ani, rememorînd vremea studiilor şi regretul despărţirii de lumea universitară. Dar nu m-am întrebat, atunci, de ce Republică. Şi de ce a Literelor? Iată că mă-ntreb acum, stimulat de comentariul Alinei Popescu.
Dată fiind vechimea sintagmei, e clar că Regatul ori Împărăţia n-ar fi avut şansa supravieţuirii într-o lume programatic înverşunată antiregalitate, antiaristocraţie. Deşi era asemenea catolicismului – parte a universalităţii Literelor.
Formula Republica Literelor, înlăuntrul RSR, era orgoliosă, elitistă, exclusivistă. Era alt semn al respingerii amestecului oficial în taina artei literare, pe lîngă atîtea alte subtilităţi de a submina cenzura mutilatoare. Ne amintim că indivizi fără minimă expertiză literară stabileau – aclamaţi şi ovaţionaţi – ce trebuia să fie şi cum trebuia să funcţioneze literatura. Iar năimiţii acestora tăiu în carne vie, căci asta e opera literară – lirică, în proză ori dramatică – ceva viu, suferind atroce amputările, asemenea oricărei alte fiinţe vii.
Relaţia statului român cu literatura română este – istoric privind – fie de indiferenţă, fie de subordonare. Nici una bună – în genere; nici una benefică literaturii (în care-i includem şi pe literaţi de toate felurile) şi cititorilor, cetăţenilor – la urma urmei.
Dobîndindu-şi libertatea, alături de toate celelalte ale noastre, literatura luptă cu indiferenţa guvernatoare. E semn al inculturii guvernatoare. Alminteri, oameni pătrunşi de importanţa culturii scrise ar fi înţeles necesitatea protejării şi promovării sale. Cum e cazul ciudatului pesonaj Onţanu, primarul Sectorului 2 – un general şi politician român care sprijină pe cît poate Republica Literelor. Nu prin mecenat dar cine-ar avea nevoie de mecenat cînd ar fi de ajuns ca nu indiferenţa ci interesul să fie atitudinea potrivită faţă de istmul acesta cultural, încăpăţînat să reziste în condiţii din cele mai neprielnice?
Cineva trebuia să-i explice asta lui Dan Sociu. Dincolo de libertatea personală de a accepta ori nu un premiu literar – pe criterii vădit neliterare – mai este şi obligaţia de cetăţean al Republicii Literelor: aceea de a nu refuza semnul recunoaşterii importanţei sale, fie acela atît de neconvingător dar fiind acela.
Ne duce mintea şi la eventualitatea ca tocmai asta să fi dorit Dan Sociu a sublinia dar ar fi să-l decredibilizăm, odată ce el şi-a proclamat motivele refuzului.
Însă ne mai duce şi la consecinţele extreme ale consecvenţei refuzului – de a refuza un salariu, ca bugetar; de a renega vremea studiilor cu bursă şi fără taxă; de a evita serviciile medicale, de a-şi sfătui părinţii să returneze pensiile din care se ţin.
Şi toate astea de ce? Din dezacordul cu politica oficială – de plano ori în anumite privinţe. Sfintă naivitate tinerească! Acesta nu e protest, e copilărie şi-atît.
E copilărie fiindcă personalizează guvernarea pentru a şi-o face inamică, mai şi sugerînd că doar nimicirea aceleia îi va aduce (poate chiar ne va aduce) liniştea, „libertatea adevărată”. Fără a-şi da seama – sper – Dan Sociu intră-n logica politicului românesc actual, unde adeversarul nu e partener democratic ci duşman de moarte.
Nu că-n Republica Literelor ar fi toţi fraţi, ca-ntr-o mănăstire. Rivalităţile literare sînt sortite a genera sincere duşmănii. Seniorii noştri literari ne arată şi azi cum ne putem duşmăni pînă şi d’outre tombe.
Apropo de rivalităţi, schimbarea formatului jurijării e dintre. Tînăra generaţie atacă poziţiile discreţionare ale celor dinaintea sa, în ideea de a-şi propune şi desemna singură laureaţii.
Doamne, cum trece timpul degeaba! Dacă pînă şi Daniel Cristea-Enache – student al colegilor mei de promoţie – ajunse bătrîn, te miri că mai fac umbră pămîntului Eugen Simion, Nicolae Manolescu şi ceilalţi din generaţia căreia nu i se mai acordă nici măcar creditul de a putea cerne valori literare. Impetuoşi, laureaţii din anii trecuţi trec automat în rîndul somităţilor în materie, singurele îndrituite a judeca valoarea literară a tinerilor – ca şi ele – scriitori.
E clar, nu mai e nevoie de bătrîni. Şi nu doar atît, bătrînii cam încurcă locul. Nu zic că nu l-ar – mai ales în mediul universitar, de unde mulţi nu se dau duşi decît cu picioarele-nainte. Dar zic că Republica Literelor e pe cale de a deveni – de nu a şi, deja – iacobină, nemiloasă, altfel exclusivistă, pe criterii de vîrstă. Poţi să’nebuneşti pe chestia asta!
stimata Cernat e plina de orgoliu, fuse jurat si se jura pe…obiecitivitate, totdeauna. hm!
Domină impresia că doamna Burța-Cernat s-a lăsat răvășită de importanța de a fi într-un juriu. De unde și nevoia de „dare de seamă” obiectivă, ca și cum n-ar fi fost direct implicată în eveniment. Carevasăzică, de ce să nu culeagă și dînsa cîteva firimituri din capitalul de imagine al lui Sociu?
„Dan Sociu nu este doar poet” este un enunt aiuritor. Eu i-as propune autorului sa rescrie materialul luind ca motto sublinierea de mai sus: „Ravel vient de refuser….”. Situatia s-ar putea vedea, presupun, dintr-un alt unghi, care ar servi mult mai bine interesului nostru pentru ceea ce se intampla langa noi si mai ales in literatura cu care suntem contemporani. De buna seama cititorul este liber sa gandeasca si el cu mintea lui si sa-si faureasca singur unghiul din care priveste povestea. Care va sa zica fie ma interesez de poet, fie ma interesez de omul de atitudine.[Aceeasi observatie si referitor la ceea ce citesc despre Dan Mircea Cipariu – „poet si manager deopotriva – de buna calitate, in ambele ipostaze”(un melanj cel putin curios)] Nu mai comentez comentariul autorului articolului, nefiind un cititor care cu chef de cearta, dar tot mi-ar placea sa vad care ar fi rezultatul in cazul in care s-ar lua ca motto pilula celui de-al doilea comentator.
Cititorii revistei dv.asteapta comentarii inteligente despre ratingul scazut al literaturii, despre situarea acesteia la periferia Republicii Literelor si nu lamentari privind eternul raport politica-literatura sau comentarii legate de….stilul”gretos”al dreptei…
De ce va preocupa faptul ca Puterea n-a auzit de poetul Dan Sociu? Dar celor care „au auzit” CE AVETI SA LE TRANSMITETI?
D.Cristea -Enache a fost pe buna dreptate jenat de lipsa de eleganta a organizatorului Galei, iar acest model de comunicare in „republica literelor”,prezentat de dv.,scuzati-ma-nu va face cinste!
Dati impresia ca ati depus armele: se citeste putin, ne refugiem in „saloane literare”(???) si uneori ne exprimam drastic-dar superficial si atoatecunoscator- despre calitatea „slaba” a literaturii recent aparute ; despre cea „consacrata”-rar.
Aceasta este misiunea partii culturale a ‘Observatorului”?
Ar fi bine ca pasiunea cu care „dezbateti” statutul de om
de stinga, neinregimentat…etc.al lui D. Sociu sa o directionati catre aspecte care pot sprijini starea literaturii – pe care de altfel o deplingeti
Din articolul dv. despre jurii,gale, politica si cultura lipseste cultura.
Alina Popescu
« Ravel vient de refuser la Légion d’honneur, mais toute sa musique l’accepte. »
A fi \”de stanga\” sau \”autentic de stanga\” nu constituie nici pe departe un act de curaj civic cum , in beatitudinea tampa a ignorantei, isi mai inchipuie devotii. E pur si simplu un act de conformism patent. Conformismul \”anti-\”e cam pe toate drumurile. In Occident si, cu atat mai mult, in Romania, a carei \”stanga\” rezoneaza fidel la flatulentele congregatiei eco-socialiste internationale urmand servil meandrele Noului Obscurantism (in speta: protestul contra exploatarii gazelor de sist).
De admirat totusi impetuozitatea encomiastica a baricadierei noastre autoare in incercarea de a-l prezenta pe talentatul poet drept bastion al civismului: nu refuzarea premiului (a facut-o si Sartre, chit ca a incercat sa reclame
discret, banii, ulterior) ci participarea la \”dramele de la Pungesti\” ii aureoleaza fruntea de erou.
aduc