Jurii, gale, premii, nedumeriri, refuzuri, „politică şi cultură“

  • Recomandă articolul
„E interesant cum ne începem poveştile cu o descriere a vremii/ ca şi cum am fi înţeles că primul lucru de spus despre noi/ e că plouă, ninge, bate vîntul sau nu.// Sînt şi poveşti care se petrec în afara vremii,/ dar e greu să le spui pentru că din păcate/ aceleaşi poveşti se întîmplă şi în afara memoriei“   Dan Sociu Vino cu mine ştiu exact unde mergem     În 2010, Academia Română propunea (prin vocea profesorului şi criticului Eugen Simion) ca ziua naşterii lui Eminescu să fie declarată Ziua Culturii Naţionale. Preluată de un grup de parlamentari PSD şi PNL, sugestia s-a transformat în proiect de lege. Adoptată de Parlament, în toamna aceluiaşi an, cu majoritate de voturi şi promulgată de preşedintele Traian Băsescu, legea cu pricina a prilejuit unul dintre rarele momente de consens politic postdecembrist. O decizie care nu încurca, în fond, nici un fel de iţe în lumea politică, nu contravenea vreunor jocuri partinice, nu implica nici un fel de dispută. În imediatul intereselor politice, legea în discuţie nu va fi avut mai mult decît o importanţă marginală, fiind o reverenţă politicoasă în faţa a ceea ce înseamnă cultură (naţională). Acest gest politic a […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.