„Jurnalismul cultural n-are nici o treaba cu critica literara“

1. Jurnalismul cultural presupune, inainte de toate, informatie corecta, adecvata, atractiva. Daca deschidem Magazine Littéraire, Lire, Babelia, Blanco y Negro, dar si cotidiane straine cu pagini culturale, o sa vedem ca jurnalismul cultural nu inseamna nici scandal, nici titluri de jumatate de pagina, care n-au legatura cu interviul de dedesubt, si nici cronici literare nesfirsite, empatice si absconse, ca intr-o „anumita parte a presei“ culturale de la noi. Nu zic ca sint mai buni, c-ar fi mai exacti (greselile din Lire-ul dedicat literaturii romane fiind deja legendare) sau ca recenzeaza brici, ci doar ca stiu exact cui se adreseaza si in ce fel, stiu sa dozeze si sa echilibreze imaginea si textul, informatia curata si bombele à la Houellebecq. La noi, s-o recunoastem, presa culturala este destul de dezechilibrata ca forma, continut, relatie cu publicul. Intr-o revista intreaga, ai vreo doua pagini de citit. Cit despre responsabilii de pagini culturale din presa cotidiana, daca nu se pun pe ei in fason, cu toti prietenii lor de generatie si cu sprijinitorii pecuniari si ideologici, atunci comanda interviuri pe care le „lucreaza“ sa sune incitant, tensionat, radical. Insa cel mai sinistru simptom e scrisul calat pe politica revistei: unii injura intr-o revista […]