KINObservator. Horaţiu Mălăele înmormîntează cinematograful

Unele filme există pentru că producătorii lor trebuie să justifice primirea unei finanţări publice, altele – pentru că o personalitate/vedetă culturală ţine morţiş să demonstreze că poate fi şi regizor de cinema. Funeralii fericite există din ambele raţiuni, nu tocmai fericite. Înainte de a vedea al doilea lungmetraj al lui Horaţiu Mălăele, aflasem despre el, din presă, următoarele lucruri: este rezultatul unei noi colaborări a regizorului cu scenaristul Adrian Lustig (de această dată şi producător); este primul film românesc căruia celebrul compozitor francez Vladimir Cosma a acceptat (pare-se, impresionat) să-i semneze coloana sonoră; Crina Semciuc, muza de pe ecran a lui Horaţiu Mălăele (de această dată şi interpret principal), a fost convinsă de regizorul-actor să renunţe la podoaba capilară pentru rol; lui Bogdan Mălăele i-a fost foarte greu să îşi înjure tatăl (în unica secvenţă în care apare); Horaţiu Mălăele, afon notoriu, cîntă pentru prima dată (în public, presupun), şi Serghei Mizil joacă aici un „proxenet pentru trei gagici“ (recunosc, asta-i dintr-un tabloid). Chiar dacă nu aflasem şi că Funeralii fericite a figurat mult timp în selecţia oficială a Festivalului de la Cannes, mai precis pînă cînd aceasta a fost anunţată (cum s-a întîmplat acum cinci ani cu Nunta mută, […]