KINObservator. Speranţa e în altă parte

Acum un secol, reprezentanţii Şcolii clasice suedeze (Victor Sjöström, Mauritz Stiller ş.cl.) i-au învăţat pe cineaşti cum să pot să transforme natura într-un veritabil personaj al dramelor transpuse pe ecran. Puţini regizori ai lumii şi-au însuşit la fel de bine lecţia pionierilor din epoca presonoră ca rusul Andrei Zviaghinţev. Acesta, după ce în 2003 debuta furtunos cu un Leu de Aur la Festivalul de la Veneţia pentru Întoarcerea, se impune, la al patrulea lungmetraj, ca unul dintre cei mai importanţi cineaşti contemporani. Leviatan se deschide şi se închide cu imagini ale mării învolburate (povestea – inspirată de cazul lui Marvin Heemeyer din Colorado, care în 2004, ca urmare a unor lungi dispute pentru teren cu autorităţile locale, a distrus cu buldozerul jumătate din orăşelul său, apoi s-a împuşcat – este plasată de regizorul-coscenarist într-o comunitate pescărească din Peninsula Kola, pe coasta Mării Barenţ), sub un cer înnegurat, de sfîrşit de lume. Pe mal, printre stîncile aspre şi nisipul jilav, se pot vedea rămăşiţele unor construcţii rudimentare sau ale unor ambarcaţiuni putrezite, dar şi, ulterior, scheletul unei balene eşuate pe uscat, precum monstrul marin, simbolic la rîndul său, din finalul capodoperei felliniene La Dolce vita. Imaginile dezolante sînt însoţite de un […]