KINOBSERVATOR. Un film deschizător de drum
- 15-11-2013
- Nr. 699
-
Mihai FULGER
- Arte
- 0 Comentarii
Prin excentricul O vară foarte instabilă, postmodernismul pătrunde cu forţa, după firavele încercări anterioare, în cinematografia românească. Al treilea lungmetraj de ficţiune al Ancăi Damian (Crulic – Drumul spre dincolo, anteriorul ei film, chiar dacă bazat pe un caz real şi foarte bine documentat, nu e tocmai un documentar), are în centru patru personaje: două femei (ambele românce) şi doi bărbaţi (un scoţian şi un danez). Importanţa dramaturgică a celor doi străini justifică faptul că filmul este vorbit aproape complet în engleză. Personajul cel mai dezvoltat, Daniel (interpretat de un actor scoţian pe val, Jamie Sives, cunoscut de spectatori mai degrabă din serialul Urzeala tronurilor decît din Crulic, unde îl secunda, ca narator din off, pe Vlad Ivanov), este un ziarist afemeiat, care lucrează pentru o publicaţie bucureşteană, cu un redactor- şef român. Actuala lui iubită, cu care locuieşte, este arhitecta Irina (Diana Cavallioti, una dintre cele mai talentate tinere actriţe autohtone, a mai colaborat cu Anca Damian la Întîlniri încrucişate). Într-o bună zi, fosta lui parteneră, prezentatoarea meteo Maria (Ana Ularu, care, după rolurile sale recente, aspiră justificat la statutul de star internaţional), revine în viaţa lui Daniel – şi, treptat, i-o dă peste cap – printr-un plic […]