Klaus Iohannis a oferit Ordinul Naţional Steaua României domnului Octav Bjoza, preşedinte al Asociaţiei Foştilor Deţinuti Politici din România

UPDATE (23 decembrie 2014)

  • Recomandă articolul
UPDATE (23 decembrie 2014): Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, 22 decembrie, în cadrul ceremoniei de decorare a preşedintelui AFDPR, Octav Bjoza, cu Ordinul Naţional „Steaua României“ în grad de Cavaler, că mandatul său va fi unul al „respectului faţă de valorile şi faţă de eroii şi martirii români“. Ceremonia, care a avut loc în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni, a fost prima susţinută de preşedintele României, aflat la început de mandat. Şeful statului a susţinut un discurs, după acordarea decoraţiei şi în final, a ciocnit un pahar de şampanie cu reprezentanţii Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, invitaţi la eveniment. Alături de preşedinte au fost prezenţi la ceremonie consilierii prezidenţiali Dan Mihalache, Geroge Scutaru,  Tatiana Niculescu Bran, Andrei Muraru, Cosmin Marinescu. „Ziua de astăzi este una specială, este prima zi de exercitare efectivă a mandatului de preşedinte şi ziua în care marcăm 25 de ani de la prăbuşirea dictaturii comuniste“, a spus preşedintele Iohannis în discusul susţinut după ceremonia de decorare, el precizând că a menţionat de multe ori faptul că „multe lucruri trebuie să se schimbe în România, iar acest eveniment de decorare este o dovadă în acest sens“. Iohannis a mai afirmat că în 25 de ani, România […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.