La confluenta criticii cu teoria literaturii

Silvian Iosifescu se situeaza printre personalitatile de referinta ale culturii umaniste romanesti din cea de-a doua jumatate a secolului XX. Cu o formatie admirabil configurata –, licentiat in filozofie, psihologie si litere, dar si cunoscator rafinat la muzicii si artelor plastice, cu preferinte speciale pentru arta filmului –, i-a fost dat sa-si desfasoare si sa-si implineasca destinul in lumea literaturii. Beneficiar de invidiat, alaturi de alti cunoscuti colegi de generatie, al invatamintului si vietii spirituale europene interbelice, a strabatut istoria dramatica si contorsionata a secolului fara sa-i faca genul de concesii care sa duca la tradare de sine, la angajarea pe drumuri infundate sau la dedublari monstruoase. A strabatut-o, nu s-a retras din ea, nu a boicotat-o, cum se spune cu o expresie devenita loc comun. Pentru el, istoria face parte din destinul omului. Celor ce propovaduiesc an(anti)istorismul radical, le aminteste cu o placere amuzata parabola porumbelului lui Kant, porumbel ce-si imagineaza ca, daca n-ar intimpina rezistenta aerului, ar putea zbura mult mai iute. Aceasta nu inseamna ca a reusit sa-si taie si sa urmeze un drum perfect rectiliniu, biruind pieptis toate obstacolele pe care aceasta istorie le-a infatisat; are si el, pe traseul parcurs, meandre, ocolisuri, bucle, poate chiar […]