La închiderea ediţiei

Sorin Stoica a fost primul scriitor adevărat de vîrsta mea pe care l-am cunoscut. Îmi dau seama acum că, pentru mine, a fost, de fapt, un model. Pasiunea şi determinarea cu care scria, talentul, inteligenţa şi curiozitatea lui, pe toate le admiram.   Îmi amintesc foarte bine momentul în care am ţinut în mînă prima sa carte,Povestiri cu înjurături. Acel fetus de pe copertă, precum o imagine capturată din videoclipul Teardrop de la Massive Attack, mi-a displăcut, dar povestirile, cu întîmplările, personajele şi conversaţiile lor, m-au dat pe spate. Nu mai citisem aşa ceva decît la maeştri. Părea imposibil ca cineva atît de tînăr să scrie cu aşa cunoaştere a oamenilor, a felului lor de a fi şi a vorbi. Atunci n-aveam de unde să ştiu că, de fapt, din acel fetus avea să se nască, simbolic, noua literatură – atunci, în 2000, nici nu credeam că e posibil să avem cîndva o literatură tînără –, că Nae Stabiliment va deveni un personaj de referinţă sau că va impune pronumele „io“. Sorin părea o excepţie şi, în fond, chiar era.   Am avut, o dată în plus, revelaţia faptului că Sorin Stoica transforma totul într-o chestiune de viaţă şi literatură, […]