La z

  • Recomandă articolul
A FOST   – PUZZLE: Memoria – Dialogul Omului cu Pămîntul. Centrul Geomedia din Universitatea Bucureşti şi Centrul de Consultanţă pentru Programe Culturale Europene au vernisat vineri, 5 decembrie, la Muzeul Satului „Dimitre Gusti“ expoziţia internaţională Memoria – Dialogul Omului cu Pămîntul. Potrivit unui comunicat, au fost alese trei spaţii de dialog cu trei tonuri diferite. În fiecare din cele trei ţări – Ţara Haţegului, Pays Dignois şi Chateignarie Limousine (Franţa) s-au identificat cîte 10 obiecte din piatră, împreună cu poveştile lor etnografice şi geologice. Sînt în total 30 de obiecte, 30 de poveşti, mărturii ale celor ce le-au făurit sau le folosesc, o istorie „împietrită“ a meseriilor tradiţionale.   – Concert de 12 saxofoane. The European Saxophone Ensemble (ESE), o formaţie europeană de 12 saxofonişti, care a primit titlul de Ambasador Cultural al Uniunii Europene, a susţinut duminică, 7 decembrie, un concert la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. ESE este formată din 12 tineri saxofonişti, aduşi din 12 ţări europene, care şi-au propus să ridice barierele dintre diferitele stiluri muzicale – clasic, contemporan, tradiţional, modern, improvizaţie. Potrivit Institutului Polonez din Bucureşti, repertoriul din 2008 al formaţiei conţine patru piese noi, comenzi realizate special de compozitorii Pascal Zavaro (Franţa), […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }