La zi

  • Recomandă articolul
A FOST   – Retrospectivă Gheorghe Iacob. O serie de expoziţii retrospective dedicate longevivului pictor şi sculptor Gheorghe Iacob a fost inaugurată luni, 25 august, la Sala Dalles. Seria se prezintă sub forma unei trilogii de expoziţii, dintre care prima, intitulată Autenticitate şi transfigurare – pictură şi sculptură, poate fi vizitată la Dalles, pînă la 28 septembrie. A doua expoziţie, al cărei titlu este Plenitudine şi fluiditate – pictură şi acuarelă, a fost deschisă publicului duminică, 31 august, la Palatul Mogoşoaia. Evenimentul care va închide trilogia, expoziţia de sculptură şi spaţii ambientale în mozaic, va fi deschisă între 6 octombrie şi 9 noiembrie, la Galeria Dialog a Primăriei sectorului 2. Trilogia expoziţională reprezintă o retrospectivă a întregii cariere artistice a lui Gheorghe Iacob, derulată pe parcursul a 62 de ani.   – „Case care plîng“. O discuţie asupra stării actuale a imobilelor care se află pe lista „caselor care plîng“ a avut loc miercuri, 27 august, la Librăria Cărtureşti, în cadrul unui proiect care are drept scop aducerea în prim-plan a problemei patrimoniului arhitectural şi istoric şi a variantelor de rezolvare a acesteia. „Case care plîng“ este un concept născut din ideea simplă de a face ceva pentru patrimoniul arhitectural […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }