La zi

  • Recomandă articolul
A FOST   – Best of Stănescu. În cadrul Zilelor Culturii Germane, joi, 5 noiembrie, la Galeria Dalles a avut loc vernisajul expoziţiei Make Love, Not Wall a renumitului caricaturist Mihai Stănescu şi lansarea albumului Best of Stănescu.   – În oglinda retrovizoare… Universitatea Naţională de Arte Bucureşti în parteneriat cu Academia de Arte Vizuale, Leipzig, prezintă în perioada11-30 noiembrie, expoziţia În oglinda retrovizoare obiectele pot părea mai aproape decît sînt, clasa profesorilor Helmut Mark / Kilian Schellbach – departamentul de Artă Media, Academia de Arte Vizuale, Leipzig. Vernisajul expoziţiei a avut loc, marţi, 10 noiembrie, la UNAgaleria.   – Barometrul de Consum Cultural 2009. Miercuri, 11 noiembrie, în Sala Multimedia a Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, a avut loc conferinţa de presă dedicată prezentării Barometrului de Consum Cultural 2009. Cercetarea, realizată de Centrul de Studii şi Cercetări în Domeniul Culturii, evidenţiază cît şi cum a fost consumat produsul cultural în 2009, modul în care criza economică a afectat cererea de cultură şi care au fost cele mai căutate produse culturale. Au fost prezenţi Theodor Paleologu, ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, şi Liviu Chelcea, directorul Centrului de Studii şi Cercetări în Domeniul Culturii.   – Şerban Marin la […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }