La zi

  • Recomandă articolul
A FOST   – Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor pentru Esterházy. Prin Decretul nr. 445 din 26 aprilie 2010, preşedintele României, Traian Băsescu, i-a conferit, cu ocazia împlinirii vîrstei de 60 de ani, „în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa operă literară, recunoscută la nivel internaţional, tradusă în numeroase limbi şi dedicată aprofundării problematicii spaţiului central şi est-european contemporan“, Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria A, „Literatura“, scriitorului Peter Esterházy. Născut pe 14 aprilie 1950, la Budapesta, Peter Esterházy  este scriitorul maghiar cel mai cunoscut şi apreciat pe plan internaţional în momentul de faţă.   – „Restul e muzică…“. Vineri, 30 aprilie, la Institutul Cultural Român a fost lansată seria de întîlniri „Restul e muzică… Comentînd istoria muzicii clasice cu Dan Dediu şi invitaţii săi“. Primii invitaţi ai programului au fost ansamblurile Psalmodia şi Musica Sacra, coordonate de Sebastian Barbu-Bucur, Nicolae Gheorghiţă şi Marcel Costea, unii dintre cei mai importanţi specialişti români în domeniile muzicii bizantine şi gregoriene.   – Premiu pentru Bobby Păunescu. Vineri, 30 aprilie, la Galeria Whitechapel din Londra, Bobby Păunescu a primit premiul acordat celui mai bun debut internaţional pentru Francesca, la cea de-a zecea ediţie a  Festivalului East End, o […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }