La zi
- 17-02-2012
- Nr. 612
-
Observator Cultural
- Informaţii
- 0 Comentarii
A FOST – Prima sesiune de finanţare AFCN. Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) a anunţat luni, 6 februarie, lansarea sesiunii de finanţare I /2012 pentru proiecte editoriale. AFCN acordă finanţări nerambursabile pentru proiecte editoriale, cu derulare în perioada cuprinsă între data semnării contractului de finanţare şi 15 noiembrie 2012. Suma disponibilă pentru finanţare nerambursabilă, oferită de AFCN anul acesta, este de 3.781.000 de lei. Ariile în care se pot înscrie proiecte editoriale: „Carte“, „Publicaţii culturale: Reviste; Publicaţii“, „Proiecte noile media“ (inclusiv on-line). Perioada de înscriere a proiectelor editoriale: 20 februarie – 20 martie 2012. Termenul-limită de înscriere a proiectelor editoriale: 20 martie 2012, ora 16.00. Solicitările se înscriu la adresa http://www.afcn.ro/. – Lectură T.O. Bobe la Bastilia. Luni, 13 februarie, la Librăria Bastilia (Piaţa Romană nr. 5, Bucureşti), a avut loc o lectură din volumul de povestiri de dragoste Contorsionista de T.O. Bobe, Editura Humanitas, 2011. Lectura a avut loc în cadrul evenimentului Porc cu piper, moderat de Matei Martin. – Pesimismul necesar. Pe 14 februarie, Institutul Cultural Român de la Stockholm a organizat o discuţie despre pesimism, în viziunea lui Emil Cioran şi a lui Thomas Bernhard. Dezbaterea a pornit de la volumul Den nödvändiga pessimismen. […]