La zi

  • Recomandă articolul
A FOST Horațiu Mălăele a primit o stea pe Aleea Celebrităților. Joi, 2 august, în Piaţa Timpului din Bucureşti, cu ocazia zilei sale de naştere, actorul Horaţiu Mălăele a primit, în prezenţa a numeroase personalităţi din lumea teatrului şi filmului românesc, o stea pe Aleea Celebrităţilor. Evenimentul a fost organizat de Teatrul Metropolis, Cocor şi Primăria Municipiului Bucureşti. „3 x Mozart“. În perioada 3-5 august, Centrul de Cultură Arcuș, în parteneriat cu Uniunea Muzicienilor Interpreți din România și Fundația Diakonia, a organizat Turneul „3 x Mozart“. Eveni­mentul a inclus o serie de trei concerte de cameră susținute de Cvartetul Tiberius al Filarmonicii din Târgu Mureș. Orga­nizatorii au ales ca aceste trei concerte, în cadrul cărora se va interpreta numai muzica lui Mozart, să aibă loc în grădinile a trei castele din județul Covasna: Castelul Szentkereszty din Arcuş, Conacul Damokos din Cernat și Castelul Daniel din Vârghiș. Amfitrionul turneului „3 x Mozart“ a fost profesorul universitar dr. Miltiade Nenoiu, președintele Uniunii Muzicienilor Inter­preți din România. Cvartetul Tiberius s-a înfiinţat în anul 1994. În anul 1996 au obţinut locul al II-lea la Concursul Inter­naţional Mozart la Cluj. În anul 2004, în Austria, au primit premiul I – Erste Wiener Klassik Preis – […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }