La zi

  • Recomandă articolul
A FOST Conferinţă Achmy Halley la MNLR. Luni, 3 iunie, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române (bd. Dacia nr. 12, Bucureşti), a avut loc întîlnirea PEN România cu Achmy Halley, directorul rezidenţelor de creaţie literară de la Villa „Marguerite Yourcenar“ din Franţa. Critic şi istoric literar cunoscut, Achmy Halley a susţinut o conferinţă despre opera scriitoarei Marguerite Yourcenar şi despre programul rezidenţelor de creaţie cu acelaşi nume. Villa „Marguerite Yourcenar“ găzduieşte, în fiecare an, un număr de cincisprezece scriitori europeni. Scriitorii în rezidenţă acceptă să consacre sejurul lor finalizării unui manuscris. Cu ocazia publicării acestuia, autorii rezidenţi se angajează să menţioneze numele Villei pe manuscrisul respectiv. Pe durata şederii, scriitorii vor avea o întîlnire cu presa şi publicul, ocazie cu care vor susţine o lectură din manuscris. Villa „Marguerite Yourcenar“, aflată sub conducerea Consiliului General al Departa­mentului Nord, oferă autorilor din toată Europa rezidenţe de o lună sau două, timp în care aceştia au posibilitatea să lucreze la cărţile lor sau să-şi definitiveze proiectele. Printre scriitorii români care au beneficiat de această rezidenţă, se numără Gabriela Adameşteanu, Dan Lungu, Florina Ilis. Seară Cioran la Stockholm. Institutul Cultural Român de la Stockholm şi Institutul Polonez din capitala Suediei au organizat […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }