La zi
- 07-02-2014
- Nr. 709
-
Observator Cultural
- Informaţii
- 0 Comentarii
A FOST Afişul polonez. Institutul Polonez din Bucureşti a inaugurat o expoziţie itinerantă a afişului polonez prezentată la Muzeul Gorjului din Tîrgu-Jiu, de pe 1 pînă pe 28 februarie. În cadrul ei, sînt expuse 135 de afişe semnate de trei graficieni, reprezentanţi ai generaţiei tinere şi de mijloc ai „şcolii afişului polonez“: Tomasz Bogusławski, Ryszard Kajzer şi Sebastian Kubica. Colecţia va fi prezentată în decursul anului 2014 şi în alte oraşe, printre care în Suceava, Galaţi, Sibiu şi Oradea. În afara acestei expoziţii, Institutul Polonez propune şi ateliere de grafica afişului pentru tineri artişti români, ce vor fi conduse de autorii lucrărilor expuse. De la sfîrșitul anilor 1950, Polonia s-a făcut remarcată pe tot globul pentru arta afişului, care a devenit aproape o specialitate naţională, datorită graficienilor extrem de talentaţi precum Henryk Tomaszewski, Józef Mroszczak, Jan Młodożeniec, Waldemar Świerzy, Jan Lenica, Franciszek Starowieyski, Eugeniusz Get-Stankiewicz. Mulţi ani la rînd, nici un film, concert, festival, spectacol de teatru sau de operă ori eveniment public nu erau prezentate fără să fie însoţite de un afiş artistic. În anul 1966, în Polonia s-a ţinut Prima Bienală Internaţională de Grafica Afişului, care a fost pentru mult timp cel mai prestigios eveniment de acest gen […]