La zi

  • Recomandă articolul
A FOST „Scrisori din război“. Joi, 22 mai, în foaierul central al Sălii Radio a avut loc un maraton de lectură numit „Scrisori din război“, susţinut de 60 de elevi de la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr“, Şcoala Centrală şi Liceul Militar Breaza. Evenimentul a fost organizat de Agenţia de presă Rador, fiind prilejuit de împlinirea, anul acesta, a 100 de ani de la începerea Primului Război Mondial. Tinerii au citit scrisori în limba franceză transmise de combatanţi în Primul Război Mondial, documente aflate în custodia Muzeului Militar Bucureşti. Evenimentul a fost realizat în parteneriat cu Ministerul Apărării Naţionale, susţinut de Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand“ Bucureşti şi s-a bucurat de participarea a 13 comandanţi de mari unităţi. Masterclass naţional dedicat tinerilor muzicieni români. Fundaţia Principesa Margareta a României, cu susţinerea Enel România, a lansat programul de masterclass naţional dedicat tinerilor muzicieni români de valoare. Urmînd tradiţia începută de Carol I şi de Regina Elisabeta prin fundaţiile regale şi continuată apoi de Regina Maria, Fundaţia Principesa Margareta a României şi-a asumat misiunea de a sprijini şi promova talentul tinerilor români. Seria de evenimente a debutat cu masterclass-ul de „interpretare într-o orchestră simfonică“ la Poiana Braşov, între 30 mai şi 1 iunie. […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }