La zi
- 07-11-2014
- Nr. 747
-
Observator Cultural
- Informaţii
- 0 Comentarii
A FOST Opera ieşeană la 58 de ani. Luni, 3 noiembrie, Opera Naţională Română din Iaşi a prezentat spectacolul aniversar Tosca de Giacomo Puccini. La pupitrul dirijoral s-a aflat Gabriel Bebeşelea, cel care a cîştigat Premiul pentru Cel mai bun dirijor al stagiunii 2013-2014, la a doua ediţie a Galei Premiilor Operelor Naţionale de la Iaşi. Regia îi aparţine lui Ognian Draganoff (Bulgaria). Viziunea acestuia este una inedită, după ce a montat Tosca la Opera Naţională Macedonia, în 2004, dar şi la Opera Naţională Timişoara, în 2007. Decorul este semnat de Boris Stoynov (Bulgaria), iar costumele sînt create de Tzvetanka Petkova Stoynov (Bulgaria). În rolurile principale: Simona Titieanu, Bogdan Zahariea, Oleg Ionese. Eveni – mentul de gală a marcat 58 de ani de la înfiinţarea Operei ieşene. Seară Antunes la Humanitas Cişmigiu. Marţi, 4 noiembrie, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu a avut loc lansarea volumului Inima inimii de António Lobo Antunes (Editura Humanitas, Colecţia Raftul Denisei, 2014, traducător Dinu Flămând). La eveniment au participat criticul literar Tania Radu, Daniel Perdigão, directorul Institutului Camões şi scriitorii Nicolae Prelipceanu şi T.O. Bobe. Dezbaterea a fost moderată de Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction. Zilele Culturii Sefarde la Instituto Cervantes. Cu ocazia […]