La zi
- 20-11-2014
- Nr. 749
-
Observator Cultural
- Informaţii
- 0 Comentarii
A FOST Premiile Filialei Poezie a USR. Miercuri, 5 noiembrie, juriul Filialei Bucureşti Poezie a Uniunii Scriitorilor din România, alcătuit din Magda Cârneci, Denisa Comănescu, Cornelia Maria Savu, Dan Mircea Cipariu (preşedinte), Octavian Soviany, a decis acordarea Premiilor Filialei pentru anul editorial 2013. Premiul „Cartea Anului“ al Filialei Bucureşti Poezie: Ioana Nicolaie – Autoimun, Editura Cartea Românească, şi Ioana Diaconescu – Nusakan, Editura Timpul, Iaşi. Premiul „Opera Omnia“: Ioana Ieronim. Premiul Special „Opera Scrisă.ro“: Valeriu Mircea Popa – Cercul de camfor, Editura Herg Benet. Premiul pentru Debut: Simona Dumitrache – Viziuni mute, Editura Palimpsest. Marţi, 25 noiembrie, ora 11.00, la sediul Primăriei Sectorului 2 din Bucureşti, va avea loc ceremonia de decernare a Premiilor Filialelor Bucureşti ale Uniunii Scriitorilor din România. Guitarra entre dos. Sîmbătă, 15 noiembrie, în Sala Mare a Ateneului Român, Institutul Cervantes din Bucureşti, în colaborare cu Filarmonica „George Enescu“, a organizat recitalul Guitarra entre dos, susţinut de duoul de chitare NoiZ (Pedro Izquierdo şi Dora Nakou). În program au figurat lucrări de D. Scarlatti, Albéniz, M de Falla, F. Couperin, A. Castilla Ávila, Vassilis Tenidis şi A. Piazzolla. Lansări la Librăria Bastilia. Luni, 17 noiembrie, la Librăria Bastilia din Bucureşti, Ruxandra Cesereanu şi Corin Braga au […]